Jurnalul orei 17, 30 Mai
Jurnalul orei 17:00 30 mai 2022, 19:12 | 1108

Prezentat de Adrian Prodan

Pandemia bate în retragere. ”Sistemul medical din Chișinău activează în regim obișnuit”, anunță șeful Direcției generale asistență medicală și socială, Boris Gâlcă. Potrivit acestuia, doar două persoane sunt internate acum cu testul pozitiv la COVID.

Procuratura Anticorupție a încheiat urmărirea penală pe un episod de îmbogățire ilicită în privința fostului adjunct al procurorului general suspendat, Ruslan Popov, și complicii acestuia. De asemenea, a fost finalizată urmărirea penală în care fostului procuror este învinuit de fals în declarația de avere și interese personale.

Tăierea unui copac bătrân sau afectat este un lucru de câteva ore, dacă deciziile sunt luate rapid. În caz contrar - arborele cu pricina devine sabia lui Damocles. Muncitorul cu fierăstrăul trebui să aibă acordul șefilor de la ”Spațiile verzi”, ale celor de la Agenția de Mediu și ale celor din Inspectoratul Ecologic. Din ziua solicitării și până la obținerea autorizației pot trece trei luni sau chiar șase.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie