„Satul European Expres”, un nou proiect
Politic 25 aprilie 2023, 15:17 | 704

Primele o sută de proiecte din cadrul Programului Național „Satul European” au fost finalizate, a anunțat astăzi într-un briefing șefa statului, Maia Sandu. Datorită acestor proiecte de dezvoltare a localităților, peste 20 mii de oameni au obținut acces la apă potabilă, iar aproape 34 mii se bucură de iluminat public. Totodată, Maia Sandu a anunțat lansarea unui nou program „Satul European Expres”. Acesta va permite autorităților locale să implementeze proiecte rapide, cu termen de finalizare de maximum șase luni.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Am solicitat Guvernului ca în perioada imediat următoare să deschidă apelul pentru un nou concurs de proiecte „Satul European Expres”, care să îndeplinească următoarele condiții: să permită localităților să implementeze proiecte rapide, cu termen de finalizare de maximum șase luni și să rezolve necesitățile urgente ale localităților. Să fie simplificată procedura de înscriere a proiectelor în concurs."

Datorită Programului Național „Satul European”, în satul Hârbovăț din raionul Anenii Noi a fost construită o rețea de iluminat public de peste 11 kilometri, iar satele Șirăuți din raionul Briceni și Bușila din raionul Ungheni beneficiază acum de stații fotovoltaice.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: "Au fost renovate sau dotate 14 grădinițe, în doar un an, pentru aproape trei mii de copii din sate și orașe. Am modernizat nouă gimnazii și trei licee, așa încât elevii noștri să învețe în condiții mai bune. Au fost modernizate 18 centre culturale, construite nouă terenuri de joacă, trei terenuri sportive și un parc public."

În martie 2022, în Republica Moldova a fost lansat programul național de dezvoltare locală „Satul European”. Programul are scopul de a finanța proiecte de dezvoltare a infrastructurii rurale. Proiectele câștigătoare au fost desemnate în urma unui concurs la care au participat autoritățile publice locale din toată țara. Autoritățile au anunțat că programul „Satul European” își propune dezvoltarea durabilă a localităților, asigurarea accesului cetățenilor la servicii publice de calitate, creșterea accesului populației la infrastructura socială și creșterea gradului de valorificare a oportunităților de atragere a investițiilor din surse externe. Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală este principala sursă de finanțare a programelor de dezvoltare regională și locală.

Opinia ta contează. Comentează!