Vladimir Zelenski critică dur refuzul NATO de instituire a unei zone de interdicţie aeriană în Ucraina
Vladimir Zelenski regretă decizia NATO de a nu crea o zonă de excludere aeriană în Ucraina, în mijlocul unei invazii ruse, transmite AFP. Ieri, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Alianţa nu va impune o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei şi nici nu va trimite trupe în această ţară. ”Agresiunea rușilor va crește în zilele următoare și refuzul Occidentului echivalează cu unda verde pentru Putin să bombardeze în continuare orașele”, a subliniat Zelenski într-o intervenţie video dată publicităţii de preşedinţia ucraineană.
VLADIMIR ZELENSKI președintele Ucrainei: "A avut loc un summit NATO... Un summit slab, confuz, care demonstrează că nu toată lumea consideră lupta pentru libertatea Europei obiectivul numărul unu. NATO a creat o poveste, potrivit căreia, închiderea spaţiului aerian al Ucrainei ar provoca o agresiune directă a Rusiei împotriva NATO. Aceasta este hipnoza celor care sunt slabi, nesiguri pe plan intern, în pofida faptului că deţin arme mult mai puternice decât noi. Toți oamenii care vor muri de azi înainte vor muri și din cauza voastră, a slăbiciunii voastre, din cauza dezbinării voastre!"
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat ieri, după o reuniune a miniştrilor de externe ai statelor membre, că Alianţa nu va impune o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei şi nici nu va trimite trupe în această ţară, dar a promis Kievului alte forme de sprijin. În același timp, Stoltenberg i-a cerut lui Putin să oprească imediat invazia în Ucraina, transmite Reuters. ''Acesta este războiul lui Putin, pe care el l-a ales, l-a planificat şi l-a declanşat împotriva unei ţări paşnice. Cerem preşedintelui Putin să oprească imediat acest război, să-şi retragă necondiţionat toate forţele şi să se angajeze acum într-o diplomaţie autentică'', a spus Stoltenberg. Potrivit acestuia, Alianța înţelege situaţia, dar consideră în acelaşi timp că, dacă face aceasta (crearea unei zone de excludere aeriană - n.n.), va ajunge la ceva, care ar conduce la un război total în Europa, care ar implica mai multe ţări.
În aceiași intervenţie video, Vladimir Zelenski le-a mulţumit ţărilor NATO, care susţin Ucraina.
VLADIMIR ZELENSKI președintele Ucrainei: "Le sunt recunoscător prietenilor ţării noastre. Sunt multe ţări din NATO, care ne sunt prietene, cei mai mulţi parteneri ai noştri, parteneri puternici, care ajută ţara noastră indiferent de orice decizie și situație."
Rusia nu va permite închiderea spațiului aerian deasupra Ucrainei. ”Orice acțiune de acest gen va fi considerată drept amenințare”, a declarat astăzi Vladimir Putin în cadrul unei întâlniri cu stewardesele de la Aeroflot.
VLADIMIR PUTIN, președintele Federației Ruse: "Este imposibil de făcut acest lucru pe teritoriul Ucrainei. Este posibil doar pe teritoriul unor țări învecinate cu Ucraina. Orice acțiune de acest gen va fi considerată de noi ca o intenție de a participa la acest conflict armat și ca o amenințare asupra militarilor ruși. Noi în secunda zero îi vom considera ca adversari militar. Ne va fi indiferent din ce organizații fac parte aceste state. Cred că înțelegeți despre ce vorbesc și nu se va ajunge la acest lucru."
Spaţiul aerian este "foarte disputat" între Rusia şi Ucraina, unde situaţia este foarte dinamică şi ucrainenii încearcă să apere cerul tarii, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, citat de EFE. "Forţele aeriene ucrainene continuă să zboare, încă au rachete aeriene defensive și le folosesc cu destulă eficientă", a declarat Kirby într-o conferinţă de presă la Departamentul Apărării american. Kirby a calificat drept "extraordinar" modul în care ucrainenii se folosesc de resursele de care dispun. La rândul lor, "ruşii au suficiente avioane, dar şi rachete, din care au lansat circa 500 de la începerea acestei invazii, ceea ce face ca spațiul aerian să fie destul de disputat", a remarcat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.








