Jurnalul orei 15, 1 Septembrie
Prezentat de Călin Jucovschi
Curțile școlilor și liceelor din țară s-au umplut astăzi de copii, dascăli, emoții, flori și zâmbete. Pentru elevi, prima zi de școală a fost una a revederii cu profesorii și colegii, dar și începutul unei noi etape a vieții pentru cei mai mici, care abia au pășit în clasa întâi. La Liceul „Onisifor Ghibu” din capitală, atmosfera a fost una de sărbătoare, cu trăiri intense și ochi plini de speranță. Sunetul de clopoțel a marcat deschiderea noului an școlar.
Partidul „Moldova Mare”, condus de Victoria Furtună și afiliat lui Ilan Șor, nu va putea participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Decizia a fost luată sâmbătă de Curtea Supremă de Justiție, care a admis recursul Comisiei Electorale Centrale și a anulat decizia Curții de Apel Chișinău, care obligase CEC-ul să reexamineze cererea de înregistrare a formațiunii. „Este o decizie părtinitoare, în folosul celor de la guvernare”, a declarat Furtună.
La premiera filmului „Plaha”, una dintre cele mai așteptate producții cinematografice autohtone, au fost vineri peste 1800 de oameni. Thrillerul politic, inspirat din fapte reale, a urmărit ascensiunea unui personaj temut, considerat ultimul mafiot al Europei. Evenimentul a fost soldout, iar sala Palatului Național a fost plină, reunind oameni dornici să vadă primii pelicula. Cei prezenți au spus că așteaptă cu nerăbdare să privească serialul la Jurnal TV din 15 septembrie.








