Teatrul Fără Nume din Chișinău își acoperă integral necesarul energetic din surse regenerabile
Teatrul Fără Nume scapă treptat de povara facturilor pentru energie. Procesul de creație câștigă teren datorită unui sistem de panouri solare instalat pe acoperișul Centrului de Cultură și Artă „Ginta Latină”. Responsabilii sunt mulțumiți: energia verde îți dezleagă mâinile - tot efortul merge la proiecte artistice. Cum se întâmplă lucrurile a aflat Paula Bejenari.
PAULA BEJENARI, reporter Jurnal TV: "Aici, pe acoperișul instituției sunt instalate 220 de panouri solare, care asigură integral necesarul de energie verde pe durata sezonului însorit. Astfel, cheltuielile instituției sunt reduse, iar economiile pot fi investite în dezvoltarea creativă."
NICU ȚĂRNĂ, director general, IP Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină”: "Noi astăzi beneficiem gratis chiar acum la ora asta de energie verde.Dacă e vorba de 12 luni ale anului noi le avem cumva, nu e gratis, dar cumva ieșim pe zero și în jur de cinci luni, că e vorba de sezonul de iarnă. E vorba de zilele mai scurte, nopțile mai lungi, atunci totuși mai colaborăm cu companiile acestea de energie electrică."
ALEXANDRU ROTARU, inginer, Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină”: "Avem instalate 220 de panouri și ne-au asigurat undeva la 70% autonomie. Undeva șapte luni pe an noi producem în plus. Și restul lunilor mai ales este luna noiembrie, decembrie și ianuarie unde soare nu prea este și atunci noi folosim kW care sunt acumulați și dați în rețea, îi luăm înapoi."
Cu astfel de posibilități, mergi cu încredere în atmosfera de creație.
NICU ȚĂRNĂ, director general, IP Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină”: "Un spectacol necesită foarte multe resurse energetice. La un spectacol, să fie concert sau spectacol dramatic, sunt resurse care dacă le aduni lunar se adun zeci de mii de lei și atunci noi am putea pur și simplu banii aceștia ca să îi utilizăm în alte scopuri eventual pentru a realiza niște spectacole în plus, a coase niște costume și multe altele."
Energia verde ar putea fi folosită mai pe larg, spun responsabilii de la „Ginta Latină”.
ALEXANDRU ROTARU, inginer, Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină”: "Suntem situați în mijlocul orașului Chișinău unde consumul de energie electrică este destul de mare, unde alte posibilități de cât să folosim acoperișurile cu o destinație destul de profitabilă nu avem."
NICU ȚĂRNĂ, director general, IP Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină”: "Aș vrea mai multe instituții teatral-concertistice, de ce nu case de cultură și multe altele să beneficieze de această energie."
Pe parcursul anului trecut, panourile solare au generat peste 103 MWh de energie electrică ecologică, cu 76% mai mult decât consumul propriu. Republica Moldova își propune să atingă o cotă de 30% energie regenerabilă până în 2030. În 2024, aceasta era de 16,7%.








