Potrivit Evropeiska Pravda, iderul ucrainean a făcut această declaraţie miercuri seară, în timpul unei disucţii cu presa, după întâlnirea cu Donald Trump.

În opinia lui Volodimir Zelenski, uneori, convorbirile dintre președinți nu ar trebui publicate.

„Personal, cred că, uneori, astfel de apeluri între președinții unor țări independente nu ar trebui publicate. Deoarece există o geopolitică, există anumite planuri. Nu am vorbit cu președintele Trump înainte de publicarea stenogramei. Aceasta a fost prima întâlnire. Aseară (marţi, n.red), doar ne-am dat mâna şi m-a felicitat, spunându-mi că nu a mai văzut ca cineva să fie votat de atât de mulţi oameni. Nu mă deranjează (publicarea stenogramei, n.red), dacă este nevoie de o permisiune juridică… Pur și simplu nu cunosc formatul, nu ştiu dacă ar trebui să existe o autorizație scrisă. Mă gândeam doar că (Casa Albă, n.red) va publica doar partea sa de conversaţie”, a explicat Zelenski, fiind întrebat de jurnalişti dacă Trump l-a consultat înainte de publicarea stenogramei.

Amintim că Washingtonul a publicat, miercuri, stenograma unei conversaţii telefonice dintre preşedintele SUA, Donald Trump şi omologul său de la Kiev, Volodimir Zelenski, în care liderul american îi cere în mod repetat şefului statului ucrainean să lanseze o investigaţie care să vizeze activităţile pe care le-a avut în Ucraina fostul vicepreşedinte Joe Biden şi fiul său, Hunter Biden.

Deşi Volodimir Zelenski susţine că nu a discutat cu Donald Trump înainte de publicarea conversaţiei respective, liderul de la Casa Albă a declarat că secretarul de stat, Mike Pompeo, a primit permisiunea autorităților ucrainene de a publica stenograma conversațiilor telefonice cu președintele Zelenski.