Jurnalul orei 17, 27 Mai
Jurnalul orei 17:00 27 mai 2021, 19:10 | 1502

Prezentat de Vasile Luchianu

Autoritățile anunță că 13 cetățeni ai Republicii Moldova, aflați până nu demult în Fâșia Gaza, au ajuns astăzi acasă. Oamenii au fost aduși la Kiev cu un avion pus la dispoziție de autoritățile ucrainene, iar de acolo au ajuns la Chișinău cu un autocar.

Campania electorală e abia la început, dar concurenții comit o abatere după alta. Utilizarea resurselor administrative, instigare la discriminare sau ”pomenile electorale” sunt doar câteva dintre neregulile depistate de Misiunea de observare Promo-LEX în cadrul celui de-al doilea raport de monitorizare a campaniei pentru scrutinul din 11 iulie. Documentul cuprinde perioada 12-25 mai.

Deși litoralul este pregătit pentru turiști, moldovenii sunt reticenți când vine vorba de vacanța din această vară. Cauzele ar fi banii și pandemia, spun oamenii. Alții susțin că vor vizita locurile frumoase din Republica Moldova pentru a susține turismul local. Potrivit Biroului Național de Statistică, în perioada ianuarie-martie 2021 numărul turiștilor interni a crescut cu aproape 80 la sută comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie