Trump va participa azi la o întâlnire virtuală cu Zelenski și liderii europeni, înainte de discuțiile cu Putin în Alaska
Externe 13 august 2025, 20:03 | 179

Donald Trump va participa azi la o întâlnire virtuală cu Volodimir Zelenski și liderii europeni, cu două zile înainte de discuțiile programate cu Vladimir Putin în Alaska. Washingtonul a clarificat că liderul de la Kiev nu este invitat la discuții. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a declarat că va fi o întâlnire „unu la unu”.

KAROLINE LEAVITT, purtătorul de cuvânt al Casei Albe: "Este un exerciţiu de ascultare pentru preşedintele Trump, la care va fi prezentă doar o parte implicată, pentru ca preşedintele să înţeleagă mai bine cum poate fi oprit acest război."

Întrebată cum va măsura Trump succesul întâlnirii sale cu Putin, Leavitt a spus că Trump va vorbi cu mass-media după întâlnire.

Donald Trump nu a exclus o viitoare întâlnire în trei, iar europenii insistă că un acord de pace durabil nu poate fi obţinut în absenţa Ucrainei şi că Rusiei nu i se poate permite să modifice cu forţa graniţele internaţionale, transmite Mediafax. Putin cere ca Ucraina să renunțe la regiunile Donețk și Lugansk, care împreună formează Donbasul, ca precondiție pentru deblocarea unui armistițiu și începerea negocierilor privind un acord de pace pe termen lung. O astfel de decizie ar presupune ca Zelenski să ordone retragerea trupelor dintr-o suprafață de 9.000 de kilometri pătrați din regiunea Donețk, oferind Moscovei o victorie pe care armata rusă nu a reușit să o obțină militar. Zelenski a declarat că nu va ceda. „Pentru ruși, Donbasul este un cap de pod pentru o viitoare ofensivă. Orice chestiune teritorială nu poate fi separată de garanțiile de securitate. Dacă astăzi părăsim Donbasul, vom deschide clar un cap de pod pentru pregătirea unei ofensive a rușilor. Peste câțiva ani, Putin va avea un drum deschis atât spre regiunile Zaporojie și Nipru, cât și spre Harkov”, a declarat Zelenski pentru presa de la Kiev.

Marți, liderii țărilor Uniunii Europene, cu excepția Ungariei, au insistat pe necesitatea ca ucrainenii să aibă libertatea de a-și decide singuri viitorul și au subliniat că negocieri substanțiale nu pot avea loc decât „în contextul unei încetări a focului sau al unei reduceri a ostilităților”. De partea sa, Vladimir Putin a discutat marţi cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, lăudând sprijinul militar oferit de Phenian în războiul împotriva Ucrainei, cu doar câteva zile înainte de întâlnirea programată cu Donald Trump în Alaska, scrie Mediafax.

Opinia ta contează. Comentează!