Republica Moldova a rezistat celei mai ample operațiuni de amestec extern în alegeri, afirmă expertul în politici, Valeriu Pașa
Republica Moldova a rezistat celei mai ample operațiuni de amestec extern în alegeri, în care Rusia a cheltuit circa 300 milioane de euro pentru a deturna votul democratic, afirmă expertul în politici Valeriu Pașa. Potrivit acestuia, acțiunile întregii societăți au făcut posibilă victoria democrației asupra manipulării și corupției electorale. „Chiar și așa, dezinformarea, promovarea dezbinării și a urii interetnice din partea propagandei Kremlinului nu se vor opri”, avertizează expertul.
VALERIU PAȘA, expert în politici: "Republica Moldova a rezistat celei mai ample operațiuni de amestec extern în alegeri. Imixtiune de așa amploare nu a mai existat nici într-o altă țară în toată istoria democrației. Rusia a cheltuit după diferite estimări circa 300 milioane de euro pentru a deturna votul democratic. Această sumă reprezintă aproximativ 2% din PIB-ul nominal al Republicii Moldova. Campaniile de dezinformare și manipulare a opiniei publice prin toate canalele de comunicare posibile au depășit cu mult operațiunile similare care au țintit țări cu mult mai mari."
Rusia a finanțat zeci de concurenți electorali, sute de mii de pagini pe rețele sociale. Acțiunile determinate ale întregii societăți – instituții de stat, presă independentă, societatea civilă, cetățeni activi au făcut posibilă victoria democrației asupra corupției electorale, menționează Pașa.
VALERIU PAȘA, expert în politici: "Rusia nu va renunța odată cu această înfrângere. Campaniile de dezinformare, promovarea dezbinării și a urii interetnice din partea propagandei Kremlinului nu se vor opri. Chiar de azi se pregătesc proteste susținute de Rusia și tentative de destabilizări. Trebuie să remarcăm că partidele care și-au asumat pe față o retorică pro-rusă au acumulat cel mai slab scor din ultimii 31 ani."
Potrivit expertului, în următorii patru ani, Republica Moldova are drept prioritate consolidarea rezilienței și a securității.
VALERIU PAȘA, expert în politici: "PAS are încă un credit de încredere din partea cetățenilor, dar nu este un cec în alb! Reforma justiției trebuie regândită și dinamizată astfel încât să avem condamnări reale, nu demisii în masă a judecătorilor și procurorilor. Republica Moldova are nevoie urgent de un program de sporire a creșterii economice durabile, stimularea creării de valoare adăugată și locuri de muncă mai bine plătite."
Mai mult, odată cu victoria în alegeri, guvernarea are obligația să învețe lecțiile și să elibereze Republica Moldova de influențele ostile rusești, conchide Valeriu Pașa.








