Șeful întreprinderii de stat Moldatsa, Veaceslav Frunze, a încasat vara trecută un premiu de peste 358 de mii de lei
Economic 21 mai 2021, 15:34 | 2325

În plină pandemie, șeful întreprinderii de stat Moldatsa, Veaceslav Frunze, și-a acordat sie însuși un premiu de peste 358 de mii de lei. Informația apare într-un document publicat de deputatul PAS, Radu Marian. S-a întâmplat în vara anului trecut, în timp ce avioanele erau ținute la sol, iar întreprinderea, care se ocupă de gestionarea traficului aerian, era grav afectată de criza pandemică. Responsabilii de la Moldatsa spun că nu este vorba despre niciun abuz deoarece decizia de acordare a premiului a fost verificată de Inspecția Financiară a Ministerului Finanțelor.

Din documentul publicat de Radu Marian reiese că administratorul Moldatsa, Veaceslav Frunze, s-a auto-premiat, în luna august a anului trecut, cu o sumă bănească în mărime de cinci salarii de funcție. Așa cum în declarația de avere pe 2020, Veaceslav Frunze a indicat un salariu anual de peste 860 de mii de lei, înțelegem că cele cinci salarii încasate ca premiu reprezintă un venit suplimentar de aproape 360 de mii de lei. În document se mai arată că premiul a fost acordat deoarece întreprinderea ar fi înregistrat performanțe financiare bune. RADU MARIAN, deputat al PAS: "Frunze a demonstrat un tupeu și obrăznicie ieșite din comun. Am trimis sesizări către Inspecția Financiară ca să investigheze legalitatea acordării acestui premiu, dar și către Agenția Proprietăți Publice, ca să înțeleg cum a fost posibil ca un astfel de premiu să fie acordat."

De asemenea, deputatul spune că va trimite un demers către Moldatsa și va cere ca Veaceslav Frunze să întoarcă premiul bănesc. Noi l-am căutat pe Frunze la telefon, dar ni s-a spus că funcționarul va reveni cu un apel mai târziu, ceea ce nu s-a mai întâmplat până la momentul difuzării știrii. Totuși, într-o reacție la informațiile apărute în spațiul public, întreprinderea de stat Moldatsa a comunicat că Inspecția Financiară nu a semnalat abuzuri sau nereguli în acest caz. Cei de la Moldatsa mai spun că ”premierea administratorilor întreprinderilor de stat este în competența exclusivă a consiliilor de administrație și a fondatorului, adică a Agenţiei Proprietăţii Publice. Ajuns la șefia Moldatsa în septembrie 2017, Veaceslav Frunze, a încasat în 2018 un salariu anual de peste un milion de lei, fiind printre angajații de stat cu cele mai mari lefuri.

Opinia ta contează. Comentează!