În penitenciarul nr.18 Brănești a avut loc o bătaie fără milă între gardieni și deținuți
Justiţie 14 mai 2021, 18:59 | 3611

În Penitenciarul nr.18 Brănești e anarhie. Asta deducem dintr-un video, plasat recent în spațiul virtual. În imagini vedem persoane bătute crunt, iar cel care a publicat filmulețul scrie că au avut de suferit aproape 70 de deținuți. Administrația Națională a Penitenciarelor confirmă incidentul - bătaia a avut loc în februarie și pe acest caz a fost pornită o anchetă.

Unul dintre deținuți i-a filmat pe colegii săi de cameră, care erau plini de vânătăi. Unii abia vorbeau. Cel care a filmat nu dă detalii, decât numărul celor snopiți în bătaie. Din imagini vedem un deținut plin de vânătăi și abia dacă poate face câțiva pași. Un altul stă întins pe pat, iar când este dezvelit, pe spate se văd urme de lovituri grele. Deținuții au fost bătuți după o altercație dintre două grupări de pușcăriași, afirmă Administrația Națională a Penitenciarelor. Cu leziuni s-au ales 13 deținuți, nu 70, cum afirmă cel ce a plasat imaginile video în spațiul virtual, precizează ANP. Potrivit sursei, pe acest caz a fost pornită o anchetă internă, care acum este în plină desfășurare. A fost pornită și o urmărire penală pe numele unor angajați, acuzați de neglijența atribuțiilor de serviciu. Directorul Penitenciarului de la Brănești, Viorel Perciun, este în arest preventiv, fiind suspectat de faptul că ar fi implicat în escrocherii cu carduri bancare. Anterior, Jurnal TV a publicat o serie de reportaje în care deținuții erau cei care îi atacau pe gardieni. Atunci, responsabilii de la ANP afirmau că deținuții implicați au fost pedepsiți suplimentar.

Opinia ta contează. Comentează!