CEDO confirmă existența problemelor sistemice grave în justiția penală din Republica Moldova
CEDO confirmă existența problemelor sistemice grave în justiția penală din Moldova. Curtea a pronunțat hotărârea în cazul Cosovan împotriva Republicii Moldova, prin care a constatat violarea Articolelor 3 și 5 din Convenție. Cazul lui Serghei Cosovan a scos în evidență două din cele mai grave probleme: utilizarea nemotivată a arestului preventiv și calitatea asistenței medicale în penitenciare, care pune în pericol sănătatea și viața deținuților. Care sunt argumentele Curții, vedeți în continuare.
Una dintre cele mai frecvente măsuri cerute de către procurorii moldoveni este arestul preventiv. Potrivit avocatului de la Asociația Promo-Lex, Vadim Vieru, la baza arestului preventiv stau diverse argumente, dar care nu sunt probate în niciun fel.
VADIM VIERU, avocat la Asociația Promo-Lex: "Curtea statuat că, pentru a prelungi detenția reclamantului cu măsura preventivă de arest până la judecarea cauzei, instanțele s-au referit la o serie de criterii, precum gravitatea cauzei, riscul de evadare sau recidivă sau imixtiunea acestuia în anchetă prin distrugere probelor. Procurorii până în prezent nu înțeleg procesele de percheziție, de reținere, ordonanța în calitate de învinuit, bănuit, nu prezintă în sine probe care dovedesc careva riscuri. Stimați colegi procurori, riscurile trebuie să le probați!"
În cauza Cosovan contra Moldovei, reclamantul a fost depistat cu ciroză hepatică în faza terminală, însoțită de o serie de complicații extrem de severe. În pofida cererilor, arestul reclamantului a fost prelungit în repetate rânduri. Datele arată că, în 2020, au decedat 51 de persoane în sistemul penitenciar, iar în 2021 - 41 de deținuți. 90 la sută dintre aceste decese au loc în spitalul penitenciar nr.16, spun avocații.
NICOLETA HRIPLIVÂI, avocat la Asociația Promo-Lex: "Pentru prima dată Curtea a scos în evidență această problemă, lipsa de acreditare a penitenciarului nr. 16 în calitate de instituție medicală. Vreau să atrag atenția că această instituție nu are nici măcar autorizație sanitară de activitate. Un aspect extrem de important pe care Curtea l-a remarcat în premieră în hotărârile sale împotriva Republicii Moldova este tratamentul diferențiat dintre persoanele arestate preventiv și cele condamnate, privind eliberarea pe motiv de boală gravă."
Potrivit avocaților, CEDO foarte rar se expune în hotărârile sale asupra calității actului medical de care beneficiază un deținut. Comitetul Împotriva Torturii a îndemnat Guvernul de la Chișinău să transfere responsabilitatea pentru serviciul medical din sistemul penitenciar către Ministerul Sănătății. În plus, Consiliul național împotriva torturii a remarcat în mod expres absența independenței medicilor și lipsa specialiștilor, ca fiind o problemă gravă.
NICOLETA HRIPLIVÎI, avocat la Asociația Promo-Lex: "Pentru a justifica nerespectarea schemei de tratament, Guvernul a adus în fața Curții următorul argument - precum că medicii din penitenciar trebuie să reacționeze la orice modificare a stării de sănătate a reclamantului mărind sau micșorând doza sau schimbând medicamentele. Curtea însă a reproșat în felul următor, că nu ar avea nici un motiv să se îndoiască de realitatea a astfel de nevoi, de a reacționa la starea de sănătate a reclamantului, însă nu este clar cum medicii de la spitalul penitenciar nr. 16 ar putea să facă o asemenea evaluare având în vedere absența unui medic hepatolog în instituție."
Cauza lui Serghei Cosovan se referă la reținerea și arestarea pe acuzații de comitere a abuzului de serviciu și escrocherie. În 2017, Cosovan a fost arestat pentru 30 de zile în baza deciziei Judecătoriei Chișinău și a fost escortat în Penitenciarul nr.13. Starea de sănătate a lui Cosovan, aflat în detenție, s-a agravat iremediabil, iar pe 25 martie 2021, acesta a decedat în spitalul Sfânta Treime din Chișinău. Pe acest caz, Curtea a dispus ca Guvernul Republicii Moldova să-i achite reclamantului 10 000 Euro în calitate de prejudiciu moral și 5000 Euro costuri și cheltuieli de reprezentare și asistență juridică în fața CEDO. Culmea e că până în acest moment nici măcar nu există o sentință definitivă și irevocabilă care să constate vinovăția lui Serghei Cosovan.








