Patrula Jurnal TV, 1 Iunie

Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini exclusive, flagranturi, declarații și dosare de rezonanță din justiție.

Șeful adjunct al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Alexandru Machidon, a fost desemnat miercuri procuror general interimar. Funcția a devenit vacantă după ce fostul șef al instituției, Ion Munteanu, și-a depus cererea de demisie.

O femeie din Chișinău a fost stropită cu acid pe față de către fostul concubin. S-a întâmplat după ce femeia a pus capăt unei relații de aproape doi ani, timp în care bărbatul a devenit gelos și agresiv./// Supraviețuitoarea atacului a ajuns la spital cu arsuri grave pe față, mâini și picioare.Acum, femeia își dorește un sigur lucru - ca fostul concubin să ajungă în fața justiției.

Andrei Gagauz, unul dintre apropiații lui Ilan Șor, suspectat de corupere electorală și spălare de bani, și care se afla în arest la domiciliu, își va petrece următoarele 30 de zile în Penitenciarul nr.13. Decizia a fost luată marți de Curtea de Apel, care a admis recursul procurorilor. Avocatul lui Gagauz afirmă că nu există probe, care ar demonstra vinovăția clientului său.

Opinia ta contează. Comentează!