Image-Description
Stenogramele audierilor în ancheta privind Ucraina, publicate în SUA (FOTO/VIDEO)
Externe 5 noiembrie 2019, 08:31 | 1315

Comisiile din Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite au publicat luni primul transcript al unora dintre audierile efectuate în ancheta privind Ucraina, care ar putea duce la demiterea preşedintelui american Donald Trump, relatează Reuters.

Transcriptul conţine declaraţii ale fostului ambasador american în Ucraina, Marie Yovanovitch şi ale lui Michael McKinle, fost consilier al secretarului de Stat Mike Pompeo.

Cei doi diplomaţi au susţinut că Departamentul de Stat a fost folosit pentru a atinge scopuri de politică internă ale preşedintelui Donald Trump şi au avertizat că acest lucru a afectat interesele Statelor Unite.

McKinley a informat că s-a retras din funcţie după de Departamentul de Stat a ales să nu o susţină pe Marie Yovanovitch, fostă ambasadoare SUA în Ucraina, în faţa atacurilor din partea liderului de la Casa Albă.

"Problema este atunci când interesele private împiedică munca diplomaţilor. Problema este atunci când politicienii şi ţările din spatele Ucrainei realizează cât de uşor este să foloseşti ficţiunea şi aluziile pentru a ne manipula sistemul", a declarat Yovanovitch.

Comisiile au publicat transcriptele în contextul în care se pregătesc pentru audierile publice care vor avea loc luna această. Republicanii au acuzat că ancheta nu este suficient de transparentă, însă democraţii susţin că urmează regulile Camerei Reprezentanţilor în efectuarea acesteia.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden.

Opinia ta contează. Comentează!