Jurnalul orei 17, 2 Noiembrie
Jurnalul orei 17:00 2 noiembrie 2023, 17:38 | 764

Prezentat de Vasile Luchianu

Contractul privind achiziția gazului de la o firmă turcească, prezentat de bașcanul autonomiei găgăuze, este un fals. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul unui briefing. Potrivit lui, pe documentul publicat de Evghenia Guțul lipsesc datele de identificare a companiilor și ștampila. Or, companiile din Turcia operează cu ștampilă. Parlicov a mai atras atenția că firma turcească a și negat printr-un mail că are activități în domeniul gazelor naturale și că ar fi semnat vreun contract cu Guțul.

În primele zile de război ruso-ucrainean, Gazpromul i-a cerut conducerii Moldovagaz să schimbe punctul de intrare a gazelor rusești cu altul, din regiunea transnistreană. Moscova credea atunci că armata sa va ajunge rapid în stânga Nistrului, a mărturisit aseară, la postul nostru de televiziune, președintele Maia Sandu. Rusia nu poate ajunge astăzi în Republica Moldova cu tancul și încearcă să intre cu sacoșele de bani murdari”, a declarat șefa statului în contextul alegerilor locale.

Ucraina a declarat miercuri că Rusia a bombardat peste 100 de așezări în ultimele 24 de ore - mai mult decât în orice zi din acest an. Rușii au tras o mulțime de obuze asupra orașelor și satelor ucrainene de la linia frontului, reducând câteva din partea de est a țării la moloz, scrie France 24. Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, îşi vede armata prinsă într-un război static și zice că este nevoie de un salt tehnologic. Suntem în ziua cu numărul 617 de când Rusia a declanșat un război neprovocat în Ucraina.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie