La Chișinău a fost lansat proiectul ”Asistență copiilor cu tulburări de spectru autist și alte afecțiuni genetice”
Social 23 august 2022, 20:32 | 686

La Chișinău a fost lansat astăzi proiectul ”Asistență copiilor cu tulburări de spectru autist și alte afecțiuni genetice”. Acesta are drept scop susținerea în procesul de integrare socială a copiilor care suferă de această afecțiune și crearea unui cadru legislativ ce ar facilita accesul lor la servicii gratuite de recuperare. Proiectul va dura doi ani și este implementat cu susținerea financiară a Guvernului ceh.

ALIONA DUMITRAȘ, coordonator de proiect, director AO ”SOS Autism”: "Anul acesta scopul proiectului este legat mai mult de partea legislativă, de partea de politici, de schimbări de situație, fiindcă sunt copii statului și statul trebuie să ia o atitudine. Ne-am propus nu doar instruirea unor specialiști, cum a fost în proiectul anterior, dar ne-am propus să facem o cercetare în statistică. Vom procura diverse teste de diagnostic și altele de care vom mai avea nevoie și se vor deschide două centre similare ca noi, ca și „SOS Autism” în țară, la nord, la Bălți, și la sud, la Cantemir."

Coordonatorii proiectului își propun să elaboreze o lege a autismului, după exemplul României, Italiei și Lituaniei.

ALIONA DUMITRAȘ, coordonator de proiect, director AO ”SOS Autism”: "Sperăm că în această lege vom putea include toate necesitățile noastre ce țin de intervenții timpurii medical-diagnoză, școală, grădiniță, dar cel mai important, terapia. Mă refer la terapia comportamentală, terapia ABA. Mizăm că statul va prelua în cadrul aprobării acestei legi, măcar doi ani de terapie acoperită de către stat."

ANDREI GÂRLEANU, președinte AO ”ADRA”: "Acest proiect este de o importanță vitală pentru acest sector. Fiindcă deschide noi direcții de a lucra, deschide oportunități pentru copii, care sunt beneficiarii finali ai acestui proiect."

Natalia Iacub crește un fiu care suferă de autism. Sesiunile de recuperare pe care trebuie să le frecventeze copilul sunt costisitoare. Un astfel de proiect i-ar mai tăia din griji, susține femeia.

Nina Său are un nepoțel care suferă de aceeași tulburare.

Potrivit ultimelor date prezentate de Biroului Național de Statistică, în 2019, în Moldova erau înregistrați aproximativ 700 de copii care suferă de această tulburare, deși cifra lor neoficială ar fi de două ori mai mare, susțin specialiștii. Potrivit lor, una dintre cauze ar fi că părinții ezită să-și testeze copii - unii de frica diagnosticului, alții din lipsa unui test de diagnostic asigurat de stat.

ALIONA DUMITRAȘ, coordonator de proiect, director AO ”SOS Autism”: "Mă refer la Screening-l de aur în diagnostica ADOS-2. În prezent are doar organizația „SOS Autism” și alte două organizații partenere. Dacă nu ai instrumentul, nu poți avea diagnosticul corect."

Valoarea proiectului ”Asistență copiilor cu tulburări de spectru autist și alte afecțiuni genetice din Republica Moldova II” este de 570 mii de euro.

Opinia ta contează. Comentează!