Recordul în Portugalia este de 47,4 grade Celsius, în 2003, iar în Spania în iulie anul trecut au fost înregistrate 47,3 grade Celsius.

Agenţia naţională de meteorologie a Spaniei a emis o avertizare valabilă până duminică, comunicând că valul de căldură va fi „în mod deosebit intens şi de durată în sud-vest”.

Grupul de avertizări meteorologice al Europei, Meteoalarm, a emis deja cod roşu de caniculă, însemnând temperaturi foarte periculoase care pot pune în pericol vieţi, pentru cea mai mare parte a sudului Portugaliei şi pentru provincia Badajoz din Spania.

De asemenea, Italia a emis cod roşu pentru partea de centru şi nord, care include oraşele turistice Roma, Florenţa şi Veneţia.

Meteogroup, o organizaţie privată meteorologică, a comunicat că există o şansă de 40% să fie egalat recordul de 48 de grade Celsius de la Atena şi o şansă de „25-30%” să fie depăşit.