Image-Description
O companie asociată cu numele lui Plahotniuc a sponsorizat evenimentele organizate de Hramul Chișinăului
Social 15 octombrie 2019, 10:30 | 2195

O companie asociată cu numele fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, și care s-a judecat anterior cu Primăria Chișinău pentru privatizarea terenului din Grădina Publică „Ștefan cel Mare” unde actualmente se află cafeneaua „Guguță”, a fost sponsorul evenimentelor organizate ieri, 14 octombrie, de municipalitate cu ocazia Hramului Orașului.

Compania „Regata Imobiliare” SRL a obținut, în noiembrie 2018, prin decizia Curții Supreme de Justiție, dreptul de a privatiza terenul aferent cafenelei și a de a construi un „centru socio-cultural și de agrement în Grădina Publică”.

Iar acum, iar logoul companiei a fost imprimat pe părțile laterale ale scenei instalate în Piața Marii Adunări Naționale, a observat Ziarul de Gardă.

Solicitat de jurnaliști, primarul interimar Adrian Talmaci a declarat că reprezentanții „Regata” au fost cei care au venit cu inițiativa de a sponsoriza evenimentul.

„În general, duceam discuții cu reprezentanții „Kaufland”. Am fost informat că ei vor sponsoriza evenimentul. Pentru mine tot a părut straniu. Am observat abia dimineață. Eu am avut de două ori întâlniri cu reprezentanții „Kaufland”, însă cu „Regata” s-au dus negocieri fără știrea mea”, a declarat Talmaci.

El mai afirmă că șefa Direcției Cultură, responsabilă de organizarea manifestărilor, n-ar fi știut că Primăria s-a aflat anterior în litigiu cu această companie, care a venit cu propunerea de a sponsoriza evenimentul în ultimul moment.

„Oricum, proiectul respectiv, referitor la demolarea cafenelei, nu poate fi început până nu va fi aprobat planul urbanistic zonal prin Consiliul Municipal. Reprezentanții companiei nu insistă însă pentru eliberarea autorizației de construcție. Asta e problema, că doamna Mitriuc nu cunoștea de faptul că Primăria a fost în litigiu cu această companie. Dumneaei căuta bani pentru eveniment și s-a bucurat că pe ultima sută de metri a venit această companie”, spune primarul interimar.

Amintim că, în august 2017, Finpar Invest, companie controlată prin intermediari de Vladimir Plahotniuc, a vândut cafeneaua „Guguță” din parcul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Capitală firmei „Regata Imobiliare” SRL, care aparține unei alte firme, „Biotehnos” SRL, fondată de omul de afaceri Ceslav Ciuhrii.

Astfel, „Regata Imobiliare” devenea succesoarea în drepturi a „Finpar Invest”, iar în noiembrie 2018 obținea dreptul de a privatiza terenul aferent cafenelei „Guguță” și de a construi un imobil în locul acesteia.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie