O balenă antică din Peru ar putea fi cel mai mare animal de pe planeta noastră
Externe 3 august 2023, 20:13 | 407

O balenă antică din Peru ar putea fi cel mai mare animal de pe planeta noastră. Oamenii de știință au descoperit în această țară din America de Sud fosilele unei balene timpurii, denumită Perucetus colossus, care a trăit în urmă cu aproximativ 38-40 de milioane de ani, în epoca Eocenului. Este posibil să fi depășit masa "balenei albastre", considerată mult timp cel mai puternic animal din istorie, scrie Reuters.

Cercetătorii au utilizat scanere 3D și burghie pentru a determina greutatea animalului descoperit în deșertul Ica din Peru. Ei au estimat că Perucetus avea aproximativ 20 de metri lungime și cântărea până la 340 de tone, o masă care ar depăși orice alt animal cunoscut, inclusiv balena albastră de astăzi și cei mai mari dinozauri.

RODOLFO SALAS, paleontolog: "Au fost descoperite oasele celui mai greu animal din istoria Pământului. Este o descoperire excepțională. Animalul este mai greu decât o balenă albastră - cel mai mare animal care există pe planeta noastră. Acest animal a trăit acum 39 de milioane de ani, în Marea Peruviană."

Savanților le lipsește însă o componentă crucială - craniul animalului. Fără acesta, ei nu pot determina ce mânca animalul pentru a-și menține dimensiunea masivă, scrie Associated Press. Masa minimă estimată pentru Perucetus a fost de 85 de tone. Scheletul parțial al lui Perucetus a fost excavat dintr-o regiune bogată în fosile de balene - cu 13 vertebre, patru coaste și un os de șold, notează Reuters.

RODOLFO SALAS, paleontolog: "Locuia la fundul mării într-o zonă de coastă și se alimenta de acolo. A fost un animal puternic. Fiecare dintre oasele sale a devenit foarte dens și a crescut mult în comparație cu semenii săi din acea epocă."

Primele fosile ale uriașului marin au fost descoperit încă acum 13 ani. Fosilele descoperite în Peru sunt expuse la Muzeul de Istorie Naturală din Lima.

Opinia ta contează. Comentează!