O secție din cadrul IMU, redeschisă
Social 12 martie 2024, 20:14 | 366

La Institutul de Medicină Urgentă a fost astăzi redeschisă, după reparație, singura secție specializată în acordarea asistenței medicale pacienților cu diverse patologii legate de față, gât, cap sau maxilare. Pentru lucrările de renovare s-au cheltuit peste nouă milioane de lei.

DIANA MANEA, director al Institutului de Medicină Urgentă: "Această clinică vine să asigure pacienții noștri cu tratamentul patologiei într-o zonă destul de complexă - zona capului, gâtului, unde se intersectează mai multe specialități cum este neurochirurgia, patologia ORL, oftalmologia."

Secția a fost dotată cu 32 de paturi. Astfel, medicii vor putea oferi ajutor pacienților care suferă de procese inflamatorii, tumori benigne ale părților moi și scheletului facial, traumatisme severe, malformațiile congenitale, inclusiv anomalii congenitale din zona capului, a gâtului, a feței și a maxilarelor.

ALA NEMERENCO, ministru al Sănătății: "Aș vrea să subliniez: este unică în toată țara și se găsește aici și rezolvă cazuri care nu mai pot fi rezolvate nicăieri în alte instituții medicale. Vorbim despre secția de chirurgie oro-maxilo-facială. Colegii chirurgi și asistenți rezolvă cazuri destul de grave, începând de la anomalii, tumori, patologii, inflamații."

Pe parcursul anilor 2021-2023, în cadrul secției au fost tratați circa 4700 de pacienți. Pentru lucrările de renovare a secției au fost cheltuite peste nouă milioane de lei din bugetul de stat. Peste șase milioane au fost folosite pentru lucrările de reparație, altele 880 de mii - pentru dotarea cu mobilier și circa două milioane de lei au fost investite pentru dotarea secției cu un ortopantomograf, care oferă informații de precizie pentru stabilirea unui diagnostic corect și complet.

Opinia ta contează. Comentează!