Potrivit sursei citate, subofițerul pretindea de la străini bani, pe care îi primea în primea în pachețele de șervețele umede.

Într-un prim epizod de acest fel, înregistrat de camerele de supraveghere, subofițerul apare luându-i pașaportul unei filipineze, care nu avea înregistrarea obligatorie pentru străinii aflați la Moscova. Polițistul a trimis femeia până la cel mai apropiat chioșc, de unde aceasta a cumpărat pachetul de șervețele, în care a pus banii, pe care i-a dat polițistului pentru a-și putea recupera documentele.

Exact după aceeași schemă s-au derulat evenimentele și pe 18 septembrie, însă după ce ofițerii de la securitate internă Maksim Veialko și Aleksei Limonov au obținut mărturia kârgâzului și l-au obligat pe polițistul suspectat de luare de mită să-și golească buzunarele, acesta și-a împușcat colegii. Veialko a murit pe loc, iar Limonov a fost internat în stare gravă, cu cinci răni împușcate.