Ultimul drum al reginei Elisabeta a II-a
Externe 19 septembrie 2022, 19:29 | 436

Lumea şi-a luat adio azi de la regina Elisabeta a II-a în cadrul unor funeralii grandioase la Londra. Peste 500 de demnitari i-au adus un omagiu unei suverane cu un destin incredibil, care şi-a dedicat cei 70 de ani de domnie pentru a da strălucire Coroanei britanice. A fost o zi cum nu s-a mai văzut în Marea Britanie de aproape 60 de ani, de la ultima înmormântare de stat a țării - cea a lui Winston Churchill.

Casa Regală britanică a publicat astăzi o nouă fotografie a fostei suverane. Este o imagine din acest an, realizată pentru a marca 70 de ani de la urcarea pe tron. Sicriul a fost adus mai întâi la Westminster Abbey pentru o slujbă de înmormântare în fața a mii de oameni.

La slujba de înmormântare a Reginei a vorbit premierul Marii Britanii, Liz Truss, care a citit din Biblie.

LIZ TRUSS, prim-ministru al Marii Britanii: "Să nu-ți fie tulburată inima. Ai crezut în Dumnezeu, crede și în mine. Isus a răspuns: „Eu sunt calea și adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă Mă cunoașteți cu adevărat, veți cunoaște și pe Tatăl Meu. De acum înainte, îl cunoști și l-ai văzut"."

Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii Anglicane, a adus un omagiu vieţii suveranei.

JUSTIN WELBY, arhiepiscop de Canterbury: "Într-un discurs cunoscut, pronunţat cu ocazia împlinirii vârstei sale de 21 de ani, Majestatea Sa a declarat că întreaga ei viaţă va fi dedicată în slujba naţiunii şi Commonwealth-ului. Rareori o promisiune a fost atât de bine respectată. Puțini lideri primesc atâta iubire câtă am văzut noi."

Spre sfârșitul slujbei de înmormântare, trâmbițele au răsunat înainte ca să se audă imnul "God Save The King".

Sicriul a fost depus în Capela regelui George al VI-lea, o anexă a capelei principale, în care se află tatăl şi mama reginei, dar şi cenuşa surorii sale, prinţesa Margaret.

Doar şefii de stat şi unul sau doi reprezentanţi din fiecare ţară au fost invitaţi să asiste la primele funeralii naţionale organizate în Regatul Unit după anul 1965. Printre invitați au fost președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și preşedintele României, Klaus Iohannis. Au fost prezenţi Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi Principele Radu, împreună cu Principesa Elena şi soţul său, Alexander Nixon. Împăratul Naruhito şi împărăteasa Masako ai Japoniei au venit la Londra cu ocazia primei lor călătorii întreprinse în străinătate după urcarea lor pe tron, în 2019. Prinţul Albert al II-lea de Monaco, soţia lui Charlene, regele Williem-Alexander al Ţărilor de Jos, regina Maxima şi prinţesa Beatrix, regele Philippe al Belgiei şi regele Harald al V-lea al Norvegiei sunt şi ei prezenţi, precum şi regina Margrethe a II-a a Danemarcei, rămasă de acum singura regină domnitoare din Europa.

Sosit sâmbătă seară la Londra, preşedintele american Joe Biden şi soţia lui, Jill Biden, s-au recules duminică după-amiază în faţa sicriului suveranei britanice.

JOE BIDEN, președintele SUA: "Când regina ne-a invitat la castel la ceai, râdeam și serveam blinii, ea îmi oferea tot mai multe, iar eu le mâncam pe toate. În realitate a fost aceeași persoană precum îi era reputația: decentă, onorabilă și dedicată noţiunii de serviciu."

Spre deosebire de alţi lideri ai lumii, cărora li s-a cerut să se deplaseze la Abaţia Westminster la bordul unor autobuze puse la dispoziţia lor de autorităţile britanice, Joe Biden a obţinut permisiunea de a folosi limuzina sa prezidenţială blindată, "The Beast". Preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului European Charles Michel s-au deplasat la Londra în pofida tensiunilor ce există după Brexit. Rusia şi Belarus fac parte dintr-un mic grup de ţări ai căror reprezentanţi au fost excluşi de la funeraliile reginei după invadarea Ucrainei de trupele ruse, o interdicţie considerată "blasfematoare" şi "imorală" de către Moscova. Birmania, fostă colonie britanică, în prezent condusă de o juntă militară sancţionată de autorităţile de la Londra, precum şi Siria, Afganistan şi Coreea de Nord au fost eliminate de pe lista ţărilor invitate. Suverana, care a murit la 96 de ani, a fost extrem de populară după 70 de ani de domnie, o longevitate fără precedent în istoria Marii Britanii.

Atât de mult încât zeci sau chiar sute de mii de oameni au stat la coadă, până la mai bine de 24 de ore, noapte şi zi, de miercuri pentru a se reculege în faţa sicriului său, expus la Westminster Hall, cea mai veche sală a parlamentului britanic.

Opinia ta contează. Comentează!