Un nou sistem de monitorizare
Social 12 martie 2024, 20:14 | 446

Consiliul Audiovizualului a prezentat astăzi un sistem de operare pe bază de inteligență artificială. Acesta generează textul dintr-un material video sau audio sau identifică numărul de vorbitori. Sistemul a fost elaborat cu sprijinul Uniunii Europene, al Statelor Unite și al Regatului Țărilor de Jos.

Responsabilii de la Consiliul Audiovizualului spun că sistemul operațional este utilizat de către cei care monitorizează conținutul mediatic încă din luna octombrie trecut, pentru ca acesta să poată fi testat. Acum, sistemul este aplicabil integral, a precizat șeful instituției, Liliana Vițu.

LILIANA VIȚU, președintele Consiliului Audiovizualului: "De la asta are de beneficiat toată instituția, deoarece și noi ca membri vom putea fi mult mai eficienți, având deodată textul transcris și noi să ne putem uita peste acel text. Asta înseamnă că având mai mult timp pus la dispoziție putem să facem și alte controale."

Cetățenii Republicii Moldova merită să aibă acces la informații imparțiale și bazate pe fapte, a firmă diplomații din Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii.

JANIS MAZEIKS, ambasadorul UE în Republica Moldova: "UE, împreună cu alți parteneri, va finanța monitorul proprietății media, care va ajuta părțile interesate, cum ar fi Consiliului, să sporească transparența proprietății media și să combată concentrarea mijloacelor de informare în masă." KENT LOGSDON, ambasadorul SUA la Chișinău: "Cetățenii moldoveni merită să aibă acces la informații imparțiale și bazate pe fapte. Activitatea autorității de reglementare asigură tuturor cetățenilor Republicii Moldova în acces constant la informații esențiale și exacte."

Noul sistem a fost elaborat timp de un an și jumătate de către o companie din Spania. Pentru creare și dezvoltare s-au cheltuit aproape 300 de mii de euro.

Opinia ta contează. Comentează!