"România a refuzat extrădarea acestui suspect pe motiv că există amenințarea că în Ucraina ar putea fi supus unor acte de tortură", a explicat Kasko, fiind întrebat de jurnalişti când ar putea avea loc extrădarea lui Labutin în Ucraina.

Vitali Kasko a mai menţionat că, până să preia departamentul de cooperare internațională din Procuratura Generală a Ucrainei, rezultatele activității acestei instituţiei în cazul acestei extrădări au fost nesemnificative.

Potrivit unor informaţii anterioare, fostul director al "Ukrspirt", căutat de Interpol, a fost reținut în România la sfârșitul anului 2017, prezentând un pașaport emis pe numele Mihail Vaipan. Labutin-Vaipan a stat în arest timp de jumătate de an, în perioada 15 decembrie 2017-12 iunie 2018, după care a fost eliberat, însă i-a fost interzis dreptul de a părăsi Suceava.

În Ucraina, Mihailo Labutin este acuzat de o serie de infracţiuni economice, precum şi de planificarea unor asasinate şi atacuri teroriste la mai multe instituţii de stat ucrainene.

De asemenea, Labutin este acuzat că a prejudiciat statul ucrainean cu circa 6,5 milioane de dolari şi că ar fi planificat o de tentativă de lovitură de stat.

Fostul director al lui "Ukrspirt" susţine că dosarul său este fabricat și nu reprezintă altceva decât rezultatul unei provocări aranjate împotriva sa la cerea ofițerilor de contrainformații din Serviciul de Securitate al Ucrainei.