Harry și Meghan, prima apariție oficială
Externe 23 mai 2018, 20:19 | 2291

Prinţul Harry al Marii Britanii şi Meghan au luat parte la primul lor eveniment oficial de când au devenit soț și soție. Ducele şi Ducesa de Sussex au participat la o petrecere dedicată în avans zilei de naștere a prinţului Charles, organizată la Palatul Buckingham.

Prințul Harry și soția sa, Meghan au fost din nou în centrul atenției. Cei doi s-au întors la Londra şi au intrat în programul îndatoririlor oficiale. Ieri, ei au participat la o recepţie în grădina Palatului Buckingham, în cinstea prinţului Charles, moştenitorul Coroanei, care în luna noiembrie a acestui an va împlini 70 de ani. Fiul mai mic al acestuia, prințul Harry, a susţinut un discurs, prin care a dorit să salute activităţile desfăşurate de tatăl lui.

Discursul plin de emoții al prinţului Harry a fost întrerupt însă de un oaspete nechemat, - o albină, spre amuzamentul celor șase mii de invitați.

Cuplul și-a amânat chiar și luna de miere, datorită acestui eveniment. Prințul Harry și Meghan Markle și-au unit destinele sâmbăta trecută, în cadrul unei nunți impresionante, urmărită de miliarde de oameni din întreaga lume.

Opinia ta contează. Comentează!