Etno Moldova, nou proiect Jurnal TV
Social 13 octombrie 2023, 20:15 | 366

În acest weekend Jurnal TV își va bucura telespectatorii și cu o emisiune nouă. Reprezentanți ai diferitor etnii din Republica Moldova își dau întâlnire la postul nostru de televiziune. În cadrul proiectului, vor fi difuzate zece episoade cu filmări în mai multe localități, unde am descoperit oameni, care iubesc aceste meleaguri și ştiu cum să le valorifice potenţialul cultural şi turistic. Emisiunea a fost realizată în parteneriat cu IREX Moldova şi Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău.

ADELINA FURTUNĂ, profesoară de istorie, gimnaziul din Maramonovca: "Am o familie multietnică. Mama este ucraineancă, iar tatăl moldovean. Aș vrea să vă povestesc cum se împletesc tradițiile în familia mea, dar și în localitatea în care trăim."

OLGA CIORNÎI, fostă profesoară: "Vă invităm cu drag în casa noastră!"

VASILE CIORNÎI, pictor: "Desenez, pentru nepoțica mea, râul Nipru. Pe vremuri, el arăta așa. Acum, în acest loc, e marea. Aici locuia bunica mea."

VASILII RUSEV, locuitor din Ceadîr-Lunga: "Atât eu cât și familia mea iubim tradițiile, care poartă în sine cumsecădenia unei etnii."

CATERINA CAPANJI, locuitoare din Ceadîr-Lunga: "Dacă, în zilele noastre, mama ar fi fost în viață, cu siguranță ar fi copt în cuptor kaurma, kavurma și pâine artizanală. Acest obicei este caracteristic tuturor familiilor."

STEFANIA, locuitoare din Ceadîr-Lunga cu origini africane: "Ți-ai dori ca cei mici să cunoască limba română? - Desigur! Ca cetățeni ai acestei țări, mi-aș dori să facă școală în limba română."

REVECA SAFRONOVA, manager de programe culturale a centrului „KEDEM”: "Acest loc este unul semnificativ pentru mine. După ora 19.00 începe Șabat, iar la mine totul e pregătit. Este curat în casă, prepar mâncare gustoasă, se sfințesc bucatele."

Opinia ta contează. Comentează!