Jurnalul orei 17, 21 Martie
Jurnalul orei 17:00 21 martie 2024, 21:16 | 462

Prezentat de Vasile Luchianu

Comisia Europeană a prezentat propunerea privind integrarea graduală a Republicii Moldova în Piața Unică a blocului comunitar. Acest proces ar urma să se desfășoare în paralel cu parcursul de aderare la Uniunea Europeană și va viza atât țara noastră, cât și Ucraina, dar și statele din Balcanii Occidentali. O altă inițiativă prevede reformarea mecanismului decizional european.

Bașcanul autonomiei găgăuze Evghenia Guțul face front comun cu separatiștii de la Tiraspol pentru a destabiliza Republica Moldova. Este concluzia experților de la Institutul pentru Studiul Războiului, care au analizat o recentă declarație a bașcanului, care vrea ca Guvernul de la Chișinău să respecte Legea din 1994 privind „statutul juridic special” al Găgăuziei.

Îi place croitoria din adolescență. A ajuns profesoară în acest domeniu la colegiul din Bălți, iar acum continuă să-și exploreze talentul la facultatea de Design vestimentar din Chișinău. Vorbim despre Ala Straticiuc, care are o pasiune aparte pentru arta creației vestimentare. Acum, femeia este în plin proces de pregătire a unor modele inspirate din romane pentru evenimentul „Student’s Fashion day 2024”.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie