Jurnalul orei 17, 26 Aprilie
Jurnalul orei 17:00 26 aprilie 2023, 17:32 | 865

Prezentat de Vasile Luchianu

Medicii de la Urgentă au luptat aproape trei luni pentru a salva viața unei paciente, diagnosticate cu o formă severă de pancreatită acută. Au fost zile, în care credeau că nu mai există vreo șansă, dar nu au renunțat. Acum, pacienta poate merge acasă, unde o așteaptă cei doi băieți, iar la muncă, elevii săi din clasa a III-a.

Astăzi se împlinesc 37 de ani de la catastrofa nucleară din Cernobîl. În urma exploziei din 1986, pe care experții au catalogat-o ca fiind cel mai grav accident din istoria nucleară civilă a lumii, a murit aproape un milion de oameni. La înlăturarea consecințelor avariei au participat și peste trei mii 600 de moldoveni. Cei care au supraviețuit, au mers la Complexul memorial din Parcul ”Valea Trandafirilor”, la un miting de comemorare.

Un Centru de educație pentru adulți a fost deschis în premieră la Chișinău. Oamenii vor avea posibilitatea să studieze mai multe limbi străine, să învețe munca la calculator sau cum să alegi o mâncare sănătoasă. Potrivit inițiatorilor, la cursuri s-au înscris peste o sută de persoane. Centrul a fost creat cu sprijinul Asociaţiei Germane pentru Educația Adulților.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie