Image-Description
Criza din Venezuela: Industria petrolieră riscă să intre în colaps
Externe 19 martie 2019, 13:00 | 1035

Agenţia Internaţionala pentru Energie a anunţat că industria petrolieră a Venezuelei riscă să intre în colaps ca urmare a crizei economice şi a crizei energiei electrice din această ţară, informează CNN.

„Chiar dacă sunt semne că situaţia (energiei electrice, n.r.) se îmbunătăţeşte, degradarea sistemului energetic este atât de mare încât nu putem fi siguri dacă această normalizare a situaţiei este de durată", susţine agenţia într-o postare pe site-ul său oficial.

Cea mai mare parte a Venezuelei a fost afectată de o pană masivă de curent săptămâna trecută. Cu toate că Administraţia Nicolas Maduro a anunţat joi că alimentarea cu energie electrică este din nou asigurată, mai multe pene de curent sunt încă semnalate în unele părţi ale ţării, scrie mediafax.ro.

Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie, Venezuela produce 1,2 milioane de barili de petrol pe zi în condiţii normale, însă există mai mulţi factori care pot reduce producţia de petrol a ţării. Unul dintre factori este acordul dintre ţările OPEC cu privire la reducerea producţiei. Un alt factor este încetinirea creşterii economice mondiale, fapt care va duce la scăderea cererii. La această problemă s-ar putea adăuga şi tendinţa Statelor Unite şi Canadei de a-şi creşte exporturile de petrol, potrivit aceleiaşi surse.

În încercarea de a-l forţa pe Nicolas Maduro să renunţe la funcţie, Statele Unite au impus sancţiuni industriei petroliere din Venezuela, blocând exporturile de ţiţei către clienţii americani. De asemenea, sancţiunile americane au încă un impact asupra industriei petroliere venezuelene: importurile de naftă, o substanţă necesară în procesul de rafinare a petrolului, au fost blocate. Astfel, procesul de rafinare a petrolului este afectat, întrucât cea mai mare parte din necesarul de naftă al Venezuelei provenea din SUA. Potrivit Rystad Energy, o companie de cercetare în domeniul energiei, rezervele de naftă ale Venezuelei riscă să fie epuizate până la finalul lunii martie.

Opinia ta contează. Comentează!