STATELE UNITE Potrivit reprezentanților Facebook, cele peste 1.800 de pagini şi conturi au fost șterse în urma unei operațiuni de combatere a propagandei politice şi a dezinformării. Cei care stăteau în spatele lor foloseau identități false pentru a promova păreri despre politică și pentru a critica anumite structuri sau persoane cu putere de decizie. În total, aceste surse de informare erau urmărite de cel puţin 274 de mii de persoane. Acțiunea vine după ce administratorii platformei au fost criticați în repetate rânduri că nu au dezvoltat modalităţi de a combate conţinutul extremist şi operaţiunile de propagandă.

PUERTO RICO După două săptămâni în care sute de mii de oameni au ieșit în stradă, portoricanii și-au atins țelul. Guvernatorul regiunii, Ricardo Rossello, a anunţat că va demisiona din funcţie. Asta după ce a fost implicat într-un scandal în legătură cu mai multe remarci denigratoare, sexiste şi homofobe, făcute în cadrul unor discuţii private. Unele dintre acestea vizau victimele uraganului „Maria”, care a lovit Puerto Rico în septembrie 2017. Inițial, Rossello și-a cerut scuze public, dar anunța că nu intenționează să renunțe la mandat.

STATELE UNITE Previziuni deloc optimiste pentru Boeing. Producţia aeronavelor 737 Max ar putea fi sistată, după ce compania a suferit o pierdere de 2,9 miliarde de dolari în ultimele trei luni, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului trecut gigantul aeronautic încasa un profit de 2,2 miliarde. De asemenea, vânzările au scăzut cu 35 la sută. În ianuarie, conducerea companiei spunea că 737 Max este avionul vândut cel mai rapid din istorie, iar Boeing se aştepta să livreze peste 900 de avioane în acest an. Asta până la cele două tragedii din Indonesia și Etiopia, cu implicarea acestui model de avion, în urma cărora au murit sute de oameni.