Învață cum să fie angajați la muncă
Social 4 aprilie 2024, 22:07 | 275

Mai mulți tineri ai învățământului profesional tehnic vor obține, în cadrul unui program specializat, cunoștințele necesare pentru angajare la muncă. S-a făcut cu sprijinul partenerilor externi și, în semn de recunoștință, viitorii meseriași au organizat astăzi o manifestație absolut inedită.

Studenții de la Centrul de Excelență în Transporturi spun că programul „Conectăm tinerii cu piața muncii prin dezvoltarea deprinderilor de viață” este un sprijin real pentru cei, care vor să exceleze în meserie.

În perioada 2019-2023, 12 instituții au sporit de aproape două ori abilitățile de angajare ale absolvenților, spun reprezentanții Guvernului. Pentru anii 2023-2027, programul își propune să implice în activități și pregătire de angajare a peste 27 de mii de elevi și studenți.

GALINA RUSU, secretară de stat, Ministerul Educației și Cercetării: "Din experiența ediției precedente când noi în 12 instituții de învățământ de profesional tehnic, acum vom extinde pentru toată rețeaua. A fost în fiecare instituție dezvoltată practic o sală, apropo, cu designul pe care l-a propus elevii."

GUNTHER ZIMMER, șeful Biroului coordonare a cooperării tehnice a Agenției Austriece de Dezvoltare: "Ceea ce încercăm noi să facem împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, UNFPA este să vă pregătim pentru viața voastră de adult, să fiți profesioniști și să aveți abilitățile necesare pentru a atinge succesul."

OLESEA BAGRIN, director, Centrul de Excelență în Transporturi: "Vorbim de educația sănătoasă a unor tineri care urmează să fie încadrați în câmpul muncii, dar aici se pune accentul pe încadrarea tinerilor în piața muncii."

Programul de instruire este realizat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație cu sprijinul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare din fondurile Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.

Opinia ta contează. Comentează!