De mai mulți ani, Franța se străduiește să gestioneze atât problema jihadiștilor interni, cât și pe cea a militanților străini, după o serie de atacuri, la nivel național. Oficialii francezi afirmă că amenințarea atacurilor rămâne foarte ridicată. Pe data de 3 octombrie, un specialist IT cu presupuse simpatii islamiste, a ucis trei ofițeri și un angajat civil, înainte de a fi împușcat mortal de un alt ofițer de poliție, relatează Reuters.

„Chiar înainte (de acest incident – n.red.), a existat o a șaizecea tentativă de atac din 2013 și până în prezent”, a declarat Cristophe Castaner pentru postul de televiziune France 2.

„Un individ, inspirat de evenimentele de la 11 septembrie și de avioanele care au distrus turnurile World Trade Center, a fost arestat de serviciile noastre de informaţii", a spus oficialul francez.

Peste 230 de persoane au fost ucise în Franța, în ultimii patru ani, în urma unor atacuri islamiste, cel mai sângeros fiind cel din noiembrie 2015, de la Paris.

Atacurile au fost revendicate de gruparea Stat Islamic din Siria, iar unele au fost comise de luptători originari din Franța. Oficialii se tem acum că zeci de astfel de cetățeni, aflați în închisorile din taberele controlate de kurzi, ar putea evada și reveni în țară, în urma ofensivei Turciei din nordul Siriei, care îi vizează pe membrii milițiilor kurde ce asigură și paza acestor închisori.