Image-Description
Raportul privind amestecul Rusiei în campania Brexit. Ce a devenit cunoscut
Externe 18 noiembrie 2019, 13:05 | 2336

„Intervenția Rusiei ar fi putut influența referendumul privind Brexit, dar efectul său este „imposibil de măsurat”, potrivit unui raport parlamentar blocat de Downing Street 10 (sediul Executivului de la Londra – n.r.)”, relatează The Times, menționând că raportul privind activitățile ilegale ale Rusiei în Marea Britanie, întocmit de Comitetul pentru Informații și Securitate, nu a reușit să răspundă la întrebarea dacă această activitate a afectat rezultatele votării în 2016.

Ministrul de Externe din ”Umbra” (Shadow Foreign Secretary ), Emily Thornberry, a declarat că aceste informații au ridicat „întrebări serioase” cu privire la garanțiile de securitate la alegerile generale de luna viitoare, se arată în articol.

”Dacă serviciile noastre de securitate nu au putut ajunge la o concluzie cu privire la gradul sau impactul amestecului rusesc la votul din 2016 este adevărat, atunci apar întrebări serioase care necesită răspunsuri serioase”, a spus Thornberry. ”Astfel, Boris Johnson trebuie să elimine neînțelegerile, preocupările și speculații legate de raportul Comitetului de Informații și Securitate și sa publice integral textul raportului cât mai curând. Dacă nu o va face, atunci oamenii se vor întreba în mod rezonabil ce încearcă să ascundă de publicul britanic și de ce?”

Brexit

În raportul sunt citate articolele anti-UE distribuite de mass-media susținute de Kremlin, in special RT și Sputnik, înaintea campaniei pentru referendum. O analiză a rețelelor sociale prezentată Comitetului britanic pentru Tehnologie Digitală, Cultură, Mass-media și Sport a arătat că, anul trecut, articolele publicate de site-urile rusești de limba engleza au influențat de patru ori mai mult în rețelele de socializare înainte de votul Brexit, comparativ cu campaniile oficiale în sprijinul ieșirii din UE.

Peste 260 de articole publicate de RT și Sputnik, cu 6 luni înainte de referendum, au fost postate atât de activ pe Twitter, încât s-ar putea să fi fost vizualizate de 134 de milioane de ori.

”Refuzul guvernului de a publica raportul a adus multe prejudicii comunității britanice de informații pentru că sugerează că vrem să ascundem ceva important”, au spus oficialii de resort care cunosc raportul cu pricina.

Amintim că premierul britanic Boris Johnson a anunțat anterior ca raportul Comitetului pentru Informatii si Securitate privind amestecul Rusiei va fi facut public dupa 12 decembrie, ziua alegerilor parlamentare anticipate din Marea Britanie.

Opinia ta contează. Comentează!