Image-Description
Afacere între procurori? Fostul șef al PCCOCS, Nicolae Chitoroagă, eliberat din arest după 15 zile
Social 9 decembrie 2019, 16:16 | 6038

Fostul șef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cazuri Excepționale (PCCOCS), Nicolae Chitoroagă, dar și nașul său de cununie, Tudor Bodrug, învinuiți de corupție și îmbogățire ilicită, au fost eliberați din arest preventiv.

Mandatul eliberat de instanță pe numele celor doi pe un termen de 15 zile a expirat și, potrivit lui Victor Furtună, procurorul pe caz, toate măsurile pe dosar ar fi fost efectuate și nu mai este necesară deținerea în arest preventiv al fostului șef PCCOCS.

,Vineri, 6 decembrie, Nicolae Chitoroagă a fost suspendat din funcția de procuror al Procuraturii municipale Chișinău, în urma unui demers înaintat de Alexandr Stoianoglo, scrie Anticorupție.md

Sursa citată amintește că, pe 26 iunie 2018, Nicolae Chitoroagă a demisionat din funcția de șef al PCCOCS, pe care a deținut-o timp de trei ani. El a declarat că motivul demisiei ar fi „presiunile enorme asupra instituției” și asupra sa. A doua zi după ce a plecat de la șefia PCCOCS, Chitoroagă a fost transferat în funcția de procuror ordinar în cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, iar, cu puțin timp mai târziu, acesta și-a luat concediu de serviciu.

La 27 iulie 2019, portalul Anticoruptie.md a publicat ancheta „Afacerea camuflată a procurorului Chitoroagă de lângă pădurea de la Năpădeni”.

Opinia ta contează. Comentează!