Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că flăcările au cuprins casa cu suprafața de 16 m2. Incendiul a fost lichidat către orele 10:24 minute.

În urma incendiului au ars bunurile materiale din interiorul casei.

Totodată, salvatorii au depistat cadavrul carbonizat al femeii, care se presupune că s-a intoxicat în urma procesului de mocnire, iar incendiul s-ar fi produs ca urmare a construcției incorecte a sobei, dar și nerespectării regulelor de exploatare.

Cauza, circumstanțele și prejudiciul material urmează a fi stabilite.

Pentru a evita tragediile IGSU îndeamnă oamenii să respecte normele antiincendiare pe perioada rece a anului, iar sobele să fie verificate cu strictețe.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2019 în Republica Moldova au fost înregistrate 92 incendii în urma cărora au decedat 18 persoane.