Taiwanul a fost zdruncinat în această dimineaţă de o nouă serie de peste 80 de cutremure
Externe 23 aprilie 2024, 15:57 | 210

Taiwanul a fost zdruncinat în această dimineaţă de o nouă serie de peste 80 de cutremure. Acestea nu s-au soldat cu victime, potrivit autorităţilor, dar au făcut să se clatine clădirile, inclusiv în capitala Taipei, relatează AFP şi Reuters. Cel mai puternic seism a avut magnitudinea 6,3 pe Richter.

Potrivit agenţiei meteorologice centrale taiwaneze, seria de seisme sunt replici ale cutremurului major din 3 aprilie, care a avut magnitudinea 7,4 şi a provocat 17 decese şi peste 1100 de răniţi. În mare parte din nordul, estul şi vestul insulei, clădirile s-au zdruncinat pe parcursul nopţii din cauza seismelor, toate de suprafaţă. Deşi nu au fost anunţate victime, locuitorii au trecut prin clipe de spaimă. Cel mai puternic cutremur de 6,3 s-a produs la 2 dimineaţa. Seria de seisme a început luni la Hualien, localitate de pe coasta de est a Taiwanului, la circa 150 de kiloemtri sud de capitala Taipei. Administraţia locală a anunţat că şcolile şi instituţiile publice vor fi închise din cauza replicilor.

HSU CHEN-WEI, primarul orașului Hualien: "De ieri seara și până azi dimineața, toți sunt panicați și cuprinși de frică. Sper că toți locuitorii pot să meargă spre un loc deschis. Nu rămâneți în interiorul clădirilor!"

Taiwanul, situat la joncţiunea a două plăci tectonice, este frecvent zdruncinat de seisme. Cel mai grav din istoria recentă a fost cel din septembrie 1999, cu magnitudinea 7,6 şi soldat cu 2400 de morţi. Reglementările antiseismice mai stricte, inclusiv în ce priveşte normele de construcţie, precum şi creşterea nivelului de sensibilizare a populaţiei par să fi contribuit la evitarea unei catastrofe majore pe 3 aprilie.

Opinia ta contează. Comentează!