Jurnalist asasinat la Kiev
Externe 30 mai 2018, 15:03 | 1573

Unul dintre cei mai aprigi critici ai regimului de la Kremlin și ai președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, a fost asasinat, la Kiev. Este vorba despre jurnalistul rus Arcadi Babcenko, care a fost împușcat în apartamentul său din capitala Ucrainei. Deocamdată nu se știe cine l-a omorât, însă poliţia ucraineană a declarat că motivul crimei ar fi legat de activitatea profesională a lui Babcenko.

Potrivit presei ucrainene, jurnalistul Arcadi Babcenko a fost împușcat de trei ori în spate, în timp ce intra în apartamentul său din Kiev, când revenea de la cumpărături. Crima a avut loc în timp ce soția acestuia se afla în locuință. După ce a auzit zgomotele produse de armă, femeia s-a îndreptat spre ușă, unde și-a găsit soțul într-o baltă de sânge. Imediat a chemat o ambulanță, însă jurnalistul s-a stins în drum spre spital.

Un critic vehement al regimului de la Kremlin și al președintelui rus Vladimir Putin, Babcenko era corespondent militar, cunoscut și pentru poziția sa fermă împotriva intervenției Rusiei în estul Ucrainei. Anul trecut, el se refugiase împreună cu familia sa în Ucraina, de teamă că ar putea fi asasinat de autoritățile de la Moscova, după ce a primit mai multe amenințări.

Potrivit autorităților din țara vecină, Babcenko ar fi fost ucis anume din cauza activității sale jurnalistice. Poliţia a prezentat şi portretul-robot al suspectului, un individ în vârstă de 40-45 de ani, cu barbă căruntă.

Și apropiații jurnalistului susțin că omorul este motivat politic și acuză regimul de la Kremlin că ar sta în spatele acestei asasinări, precizând că bărbatul nu avea legături cu niciun oligarh sau afacerist din Ucraina și că nu avea niciun dușman în această țară.

OSCE a cerut autorităților de la Kiev să lanseze o anchetă imediată și completă în acest caz. Jurnaliștii ucraineni mai scriu că Arcadi Babcenko avea șase copii, pe care i-a adoptat împreună cu soția sa. Fost participant la războaiele din Cecenia, Babcenko lucra la ATR, un post de televiziune al tătarilor din Crimeea. El a scris și cărți despre amintirile sale din armată, care i-au adus mai multe premii literare. În ultimii ani, în Ucraina au fost omorâte mai multe persoane, inclusiv jurnaliști, cunoscuți ca opozanți ai regimului de la Kremlin.

Opinia ta contează. Comentează!