Noaptea trecută, manifestanții din Paris au incendiat grămezi de gunoaie în centrul capitalei Franței
Externe 21 martie 2023, 17:37 | 259

În Franța, oamenii continuă să iasă la proteste. Noaptea trecută, manifestanții din Paris au incendiat grămezi de gunoaie în centrul orașului, după ce Guvernul a supraviețuit la limită moțiunilor de cenzură. Înfuriate, sindicatele au declarat că vor continua grevele.

278 de deputaţi din Adunarea Națională a Franței au votat în favoarea moţiunii de cenzură, ceea ce înseamnă că au fost doar câteva voturi lipsă faţă de majoritatea necesară, adică 287, pentru ca aceasta să treacă. Prim-ministrul Elisabeth Borne a declarat că articolul din Constituție, folosit de Guvern pentru adoptarea fără vot a reformei pensiilor, reprezintă o alegere profund democratică.

ELISABETH BORNE, prim-ministru al Franței: "Articolul 49.3 nu este invenția unui dictator, ci o alegere profund democratică, pe care a făcut-o generalul de Gaulle şi care a fost aprobată de poporul francez."

Sute de studenți s-au adunat aseară în centrul Parisului pentru a protesta față de proiectul de majorare a vârstei de pensionare, de la 62 la 64 de ani.

Astăzi, Poliția a tras cu gaze lacrimogene asupra demonstranților din apropierea depozitului de petrol blocat din Fos-sur-Mer, în timp ce Guvernul a anunțat primele rechiziții ale personalului petrolier.

Joi va fi o zi istorică, afirmă opoziția care contestă reforma pensiilor.

MATHILDE PANOT, deputat în Adunarea Națională a Franței, lider LFI: "I-am chemat pe toți cei care pot să vină în număr la manifestațiile de joi, să intre în grevă dacă pot, să contribuie la grevă. Pe scurt, să fim o mare mișcare de solidaritate pentru a-i spune președintelui Republicii că și noi nu ne vom da bătuți și că nu poate să-și forțeze drumul împotriva întregului popor. Astăzi vom depune sesizarea noastră la Consiliul Constituțional."

Majorarea vârstei de pensionare este contestată de majoritatea populației, care în ultimele două luni a ieșit la proteste și a organizat greve. În prezent, vârsta de pensionare în Franța este de 62 de ani, la fel ca în Suedia, Portugalia și Grecia, dar este cu mult mai joasă decât în multe alte țări din Europa de Vest. Vârsta medie de pensionare în Uniunea Europeană este de 65 de ani. Italia și Germania au mers mai departe și au majorat vârsta de pensionare până la 67, precum și Marea Britanie, scrie BBC. Guvernul francez afirmă că majorând vârsta de pensionare cu doi ani, până la 64, vor fi aduse în buget, suplimentar, până în 2030 - 18 miliarde de euro.

Opinia ta contează. Comentează!