Biroul Politici de Reintegrare afirmă că incendierea elicopterului a fost cauzată de alți factori, nu de drona care apare în imagini
Social 25 martie 2024, 15:50 | 245

Imaginile video cu o dronă, care ar fi lovit un elicopter Mi-8 la o unitate militară din regiunea transnistreană, sunt trucate. Biroul Politici de Reintegrare afirmă că incendierea elicopterului a fost cauzată de alți factori, nu de drona care apare în imagini. „Astfel de acțiuni au scopul de a crește panica”, precizează autoritățile de la Chișinău.

MARIANA SARI, purtător de cuvânt al Biroului Politici de Reintegrare: "În urma analizei efectuate și a informațiilor acumulate s-au tras concluziile că materialele difuzate conțin elemente evidente de montaj video invocând faptul că incidentul a fost cauzat de alți factori decât drona care apare în imagini. Incidentul a fost creat deliberat cu scopul de a crea panică și de a menține tensiunea în societate pe ambele maluri ale Nistrului."

Biroul Politici de Reintegrare informează că în perioada următoare, Moscova pune cale mai multe astfel de acțiuni în perimetrul regiunii transnistrene și al Zonei de Securitate. „În lipsa posibilității de a ataca militar Republica Moldova, astfel de acțiuni au scopul de a crește panica, de a induce neîncredere în societate și de a slăbi economia”, se arată într-un comunicat al instituției citate.

Recent, presa de la Tiraspol a anunțat că o dronă kamikaze ar fi lovit, fără să facă victime, un elicopter Mi-8 ce staționa pe teritoriul unei unități militare. În cadrul unei conferințe de presă, susținută la începutul săptămânii trecute, președintele Maia Sandu a calificat atacul cu o dronă kamikaze asupra unui elicopter militar la Tiraspol drept o „provocare menită să alimenteze frica și să creeze o situație tensionată”.

Autoritățile de la Chișinău afirmă că monitorizează îndeaproape, împreună cu partenerii externi, situația pentru a menține stabilitatea și a preveni eventuale provocări ulterioare.

Opinia ta contează. Comentează!