O tânără din Republica Moldova, a fost găsită moartă într-un apartament din Franța
Social 4 decembrie 2023, 21:08 | 318

O tânără, originară din Republica Moldova, a fost găsită moartă într-un apartament din Franța. Potrivit presei franceze, femeia, în vârstă de 31 de ani, a fost înjunghiată în locuința în care abia se cazase. Poliția spune că are deja un cerc de suspecți, iar versiunea principală este că tânăra a fost jefuită.

Presa din România scrie că femeia, originară din Republica Moldova, a locuit în ultimii aproape zece ani la Galați, alături de fratele său mai mic, pe care îl avea în grijă. Ea absolvise Facultatea de Medicină şi intenționa să-şi continue cariera în Franța, unde ajunsese în urmă cu doar câteva zile. Tragedia s-a produs în apartamentul pe care îl închiriase tânăra în orașul Amiens din nordul Franței. Joi, 30 noiembrie 2023, la scurt timp după s-a instalat în locuință, tânăra a fost găsită moartă.

CLAUDIA ROGOZ, prietena victimei: "L-am sunat pe logodnicul ei și mi-a spus că da, într-adevăr este vorba de Doina, atât a apucat să-mi zică. Mi-a luat foarte mult timp să înțeleg, unde cum, de unde pentru că ea era o persoană destul de bună, zâmbitoare nu avea niciodată nicio supărare ți de asta și ne-a șocat atât de mult."

Medicii legiști au constatat că femeia a decedat în urma unor leziuni produse prin înjunghiere cu o armă albă. Conform presei din Franța, autoritățile au deja un cerc de suspecți și au început investigațiile pentru a elucida circumstanțele exacte ale crimei. Oamenii legii presupun că motivul crimei ar fi fost tâlhăria.

Opinia ta contează. Comentează!