Candu îi atacă dur pe unii eurodeputaţi
Politic 19 aprilie 2018, 19:45 | 5046

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi-a ieşit din pepeni. Acesta l-a acuzat pe europarlamentarul Cristian Preda că ar reprezenta interesele unor partide și că anume asemenea eurodeputaţi s-ar face vinovaţi de faptul că Republica Moldova nu primește asistenţă macrofinanciară din partea Uniunii Europene. În replică, Cristian Preda spune că nu este supus unui oligarh, făcând aluzie la relaţia Andrian Candu - Vladimir Plahotniuc.

Întrebat când totuşi va veni prima tranşă din cele 100 de milioane de euro, în contextul în care mai mulţi oficiali de la Chişinău vorbesc deja de câteva luni că banii iată-iată ajung, Andrian Candu a răspuns că - cităm - "nu este contabilul Uniunii Europene" şi iarăşi a dat vina pe eurodeputaţi, precum Crisitian Preda. Totuşi, Candu s-a arătat încrezător că banii vor ajunge foarte curând. Rugat să comenteze acuzaţiile, pe care i le-a adus oficialul de la Chişinău, eurodeputatul Cristian Preda a spus că acestea sunt regretabile şi că e păcat că s-a ajuns la o discuţie, care e sub standardul normelor democratice. Andrian Candu a ieşit cu declaraţii belicoase la adresa lui Crsitian Preda după ce eurodeputatul a spus zilele trecute într-un interviu pentru Radio Europa Liberă că anume Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon sunt responsabili de faptul că Republica Moldova aşa şi nu a primit asistența macrofinanciară din partea Uniunii Europene. Purtătorul de cuvânt al lui Igor Dodon s-a eschivat să ofere un comentariu, iar cel al Partidului Democrat ne-a spus că nu vrea să comenteze afirmații politice.

Opinia ta contează. Comentează!