Modificări privind transportul elevilor
Social 13 martie 2024, 20:07 | 542

Copiii care vor merge la o altă școală decât cea din localitatea de domiciliu și care se află la o distanță mai mare de doi kilometri vor avea asigurat transport gratuit. Noile prevederi se conțin în modificările din Regulamentul privind transportarea elevilor și au fost aprobate astăzi de executiv.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: "Noi avem situații când părinți care-și doresc o școală mai bună pentru copiii lor, dar nu pot beneficia de transport care trece prin localitatea lor, deoarece prevederile care au fost până acum în vigoare spun că dacă există o instituție de învățământ în aceea localitate nimeni nu poate beneficia de transportare gratuită. Considerăm că acest lucru îngrădește dreptul copiilor de a accesa servicii mai bune de educație."

Cadrele didactice, care îi vor însoți pe elevi, vor beneficia de un spor cu caracter specific.

O altă modificare vizează posibilitatea contractării de către fiecare instituție de învățământ a unităților de transport ale agenților transportatori licențiați în domeniu. De asemenea, pentru transportarea elevilor pot fi utilizate autobuze și microbuze aflate în proprietatea instituției de învățământ, nu doar a celor aflate în gestiunea autorităților de specialitate în domeniul învățământului sau a autorității administrației publice locale.

Potrivit Ministerului Educației, în prezent, în 451 de instituții de învățământ sunt transportați copii din o mie 112 localități. Peste 700 de copii sunt transportați la grădinițe, circa 20 de mii - la gimnaziu și peste trei mii - la liceu. Transportarea elevilor este asigurată de 412 autobuze școlare și 89 de unități de transport folosite prin contract cu agenți transportatori.

Opinia ta contează. Comentează!