Germania, gazda unei expoziții auto
Externe 4 septembrie 2023, 20:17 | 428

Una dintre cele mai mari expoziții auto din lume s-a deschis astăzi în Germania, la München. „Tesla” a pus capăt unei absențe de zece ani pentru a se lupta în lumina reflectoarelor cu rivalii chinezi, pe măsură ce cursa pentru dominația electrică se încinge, scrie AFP. Peste 40% dintre expozanții de la spectacolul IAA Mobility își au sediul în Asia, iar analiștii spun că producătorii auto europeni se vor vedea nevoiți să-și demonstreze capacitatea de a concura cu Beijingul în era vehiculelor electrice. Inaugurarea oficială va avea loc mâine, în prezența cancelarului Olaf Scholz.

JAMES ATTWOOD, editor interimar al revistei Autocar: "Cred că ceea ce am văzut în ultimii ani la Mercedes și la alți producători de mașini este că în prezent ei aleg tehnologiile pe care le consideră importante pentru viitor."

Salonul a fost deschis pentru ca presa să poată vedea unele dintre noile modele care vor fi lansate în curând pe piață. Trecerea la nivel de industrie către vehiculele electrice va fi în prim-plan la târgul de săptămâna aceasta, cu producătorii auto chinezi în forță care privesc piața europeană, notează AFP. Pionierul american al mașinilor electrice „Tesla”, deținut de Elon Musk, se va întoarce la IAA pentru prima dată din 2013 și este de așteptat să dezvăluie o versiune reînnoită a modelului său „3” pentru piața de masă. Spre deosebire de multitudinea de companii din Asia, participarea producătorilor auto europeni la IAA va fi redusă. Campionilor germani Volkswagen, BMW și Mercedes-Benz li se va alătura Renault din Franța, dar grupul Stellantis, format din 14 mărci, dar care va fi reprezentat doar de Opel. BMW a prezentat sâmbătă la München generația sa de mașini electrice "Neue Klasse", o serie de șase vehicule care vor fi fabricate din 2025.

OLIVER ZIPSE, președinte al Consiliului de Administrație al BMW: "Am turnat toată puterea inovatoare a BMW-ului în acest model. Esențial, noi scriem o nouă carte pentru BMW, nu doar un nou capitol. Și, cu această mașină, viitorul automobilului este redefinit."

Producătorii europeni de automobile investesc masiv în trecerea la conducerea cu emisii zero întrucât Uniunea Europeană își propune să pună capăt vânzării de mașini poluante cu motor cu ardere internă până în 2035, mai scrie AFP.

Opinia ta contează. Comentează!