Ziua națională a lecturii a fost marcată în acest an de prezența la Chișinău a scriitorului Mircea Cărtărescu
Cultură 15 februarie 2024, 18:59 | 339

Ziua națională a lecturii a fost marcată în acest an de prezența la Chișinău a unuia dintre cei mai apreciați scriitori contemporani, Mircea Cărtărescu. Considerat drept „vocea literaturii române”, Mircea Cărtărescu s-a întâlnit aseară cu cititorii săi, evenimentul fiind desfășurat la Teatrul „Mihai Eminescu”. S-a vorbit despre carte și literatură, despre cum e să scrii în limba română și despre rolul scriitorului în lumea de astăzi.

Lectura înseamnă educație, iar educația este motorul civilizației, ne-a declarat Mircea Cărtărescu.

MIRCEA CĂRTĂRESCU, scriitor: "Este importantă lectura, în general pentru toată lumea, pentru toți oamenii din lume.Nu poate fi concepută o educație fără educarea oamenilor tineri. Cititul cărților nu este numai că îți deschide noi și noi lumi, pe care le poți explora dar te face un om mai bun."

Evenimentul cu genericul „Un om care scrie” a fost apreciat de către scriitorii de la Chișinău.

EMILIAN GALAICU-PĂUN, poet: "Această sărbătoare a lecturii trebuie să devină un obicei, adică este foarte bine odată pe an să sărbătorim lectura, dar zilnic este bine să citim."

DUMITRU CRUDU, publicist: "Mircea Cărtărescu a schimbat lumea de-a lungul a șapte decenii de existență și este această dovadă că sala de teatru a fost arhiplină."

VASILE ROMANCIUC, poet: "Dacă ai carte știi să-ți alegi singur drumul pe care urmează să mergi și ajungi acolo unde tu dorești să ajungi. Dacă nu ai carte, atunci alții îți aleg drumul pe care să mergi."

Ministrul Culturii Sergiu Prodan i-a mulțumit lui Mircea Cărtărescu pentru faptul că și-a pus talentul în slujba limbii române, conferindu-i noi dimensiuni.

SERGIU PRODAN, ministrul Culturii: "Ziua Națională a Lecturii este și ziua în care fiecare trebuie să citească. Condiția este să citim anul împrejur de fapt, iată și cum a zis Mircea Cărtărescu: cred că un 20 de cărți pe an, poate să reușească oricine să citească. Dacă n-ați citit în copilărie suficiente cărți, deja e târziu. Dar nu e târziu să luați cărți și să le citiți copiilor."

În vârstă de 67 de ani, având la activ scrieri de proză, poezie, critică literară, eseistică și publicistică, Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai premiați și cei mai traduși scriitori români contemporani. A semnat și a publicat peste 30 de volume, care au fost traduse în 23 de limbi. Mircea Cărtărescu a fost propus de două ori de către Uniunea Scriitorilor din România la Premiul Nobel pentru Literatură.

Mircea Cărtărescu a fost decorat de către președintele Maia Sandu cu „Ordinul de Onoare”.

Opinia ta contează. Comentează!