Nouă persoane sunt cercetate penal după ce au creat o schemă infracțională de contrafacere și vânzare a alcoolului
Social 18 august 2023, 19:59 | 827

Nouă persoane sunt cercetate penal pentru evaziune fiscală, după ce au creat o schemă infracțională de contrafacere și vânzare a produselor alcoolice și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Patru dintre ele au fost reținute pentru 72 de ore, iar alte cinci sunt cercetate în stare de libertate. Urmează detalii și alte știri pe scurt.

Bărbatul care ar fi comandat șantajul, pentru care a fost reținut și fostul sportiv Ion Șoltoianu, a fost reținut de procurorii PCCOCS și ofițerii Inspectoratului Național de Investigații. Aceasta a primit prin șantaj, începând cu anul 2019, peste cinci milioane de lei de la partenerul său de afaceri. Potrivit procurorilor, totul a început în perioada în care victima de 45 de ani își ispășea pedeapsa în penitenciarul din Cricova. Atunci sportivul Ion Șoltoianu care își ispășea pedeapsa pentru omor l-a amenințat pe bărbat și familia sa cu moartea, cerând de la el peste cinci milioane de lei. Șantajul a continuat și după ispășirea pedepsei în penitenciar, cu implicarea unui bănuit din Georgia, care urmează să fie anunțat în căutare de autoritățile din Moldova.

Taxatoarea care a dat afară din troleibuz un copil de zece ani, care nu a înțeles ce i s-a spus femeia în limba rusă, a fost concediată. Anunțul a fost făcut de Regia Transport Electric. Instituția notează că mama băiatului se află peste hotare, iar din acest motiv, o altă rudă a fost chemată la sediul Parcului de troleibuze unde a participat la discuții cu taxatoarea și responsabilii parcului. Ulterior, a fost luată decizia de concediere a femeii ca urmare a nerespectării obligațiunilor funcționale. Cazul a ajuns în atenția Avocatului Copilului, care a anunțat că nu este prima plângere de acest fel și că a demarat o anchetă.

Nouă persoane sunt cercetate pentru evaziune fiscală, după ce au creat o schemă infracțională de contrafacere și vânzare a produselor alcoolice și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Potrivit procurorilor, făptașii vindeau alcool contrafăcut de la începutul anului 2020. Băuturile ajungeau atât la persoanelor fizice, cât și la agenți economici pe întreg teritoriul țării. În timpul perchezițiilor efectuate de polițiști, au fost depistate peste 22 de mii de de sticle goale cu volum 0,5 și 0,7 litri, cu etichete contrafăcute ce ar aparține unor companii renumite producătoare de băuturi alcoolice din țară, 765 litri de alcool de culoare galben-auriu și 125 de litri de alcool incolor, inclusiv 395 de litri de alcool etilic, dar și 1.500 de timbre de accize contrafăcute. Totodată, au fost depistați și confiscați bani în sumă de peste 500 de mii de lei. Făptașii riscă până la zece ani de închisoare.

Opinia ta contează. Comentează!