Jurnalul orei 17, 4 Mai
Jurnalul orei 17:00 4 mai 2023, 17:36 | 645

Prezentat de Vasile Luchianu

Cei care vor purta panglica negru-oranj sau o vor vinde în ziua de 9 mai vor fi amendați, exact ca anul trecut. ”Aceeași măsură se referă și la literele Z, și V”, a declarat astăzi șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, care a atras atenția că simbolurile respective reprezintă invazia Rusiei în Ucraina. Panglica bicoloră poate fi purtată doar împreună cu medalii, a precizat Cernăuțeanu.

Șeful Direcției Generale Asistență Medicală și Socială din cadrul Primăriei Chișinău, Boris Gâlca, dar și un subaltern, au fost reținuți pentru 72 de ore. Se întâmplă după ce mai multe produse alimentare și nealimentare au ajuns acasă la unii angajați ai primăriei, în loc să ajungă la refugiații ucraineni. Procurorii anticorupție au descins cu percheziții la mai multe direcții ale primăriei. Primarul Ion Ceban crede că perchezițiile ar fi fost puse la cale de reprezentanții actualei guvernări.

Șoferul care i-a accidentat pe doi cicliști, pe șoseaua de lângă Stăuceni, și-a recunoscut parțial vina. El a declarat în instanță că nu i-a observat pe cei doi, minori, care se deplasau pe acostament. Expertiza a demonstrat că, în momentul accidentului, șoferul se deplasa cu o viteză de o sută de kilometri la oră. Bărbatul a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie