Ghețarii se topesc cu viteză
Externe 21 iunie 2023, 17:32 | 406

Noi semnale de alarmă din cauza fenomenul încălzirii globale. Ghețarii din lanțurile muntoase Hindu Kush Himalaya ar putea pierde până la 80% din volumul lor până la sfârșitul secolului, provocând inundații periculoase. Mai grav este că 240 de milioane de oameni care trăiesc în regiunea muntoasă ar putea rămâne fără apă, scrie Reuters care face referire la un raport. Ghețarii se topesc cu o viteză fără precedent și este nevoie ca emisiile de gaze cu efect de seră să fie reduse drastic.

Datele au fost prezentate de Centrul Internațional pentru Dezvoltarea Montană Integrată, o autoritate științifică interguvernamentală din regiunea Kathmandu, capitala Nepalului.

MIRIAM JACKSON, specialist în criosferă, ICIMOD: "Știm că până la sfârșitul acestui secol, adică până în 2100, peste tot în lume ghețarii vor fi cu mult mai mici decât sunt în prezent. Depinde la care scenariu legat de emisii ne uităm."

Lanțurile muntoase Hindu Kush Himalaya se întind pe o suprafață de 3 mii 500 de kilometri în Afganistan, Bangladesh, Bhutan, China, India, Myanmar, Nepal și Pakistan. La o încălzire de 1,5 grade Celsius sau două grade Celsius peste temperaturile preindustriale, ghețarii din întreaga regiune vor pierde între 30% și 50% din volum până în 2100, se mai arată în raport. La peste trei grade Celsius de încălzire, ghețarii din Himalaya de Est își vor pierde până la 75% din gheață, iar la peste patru grade Celsius - până la 80% din volum.

MIRIAM JACKSON, specialist în criosferă, ICIMOD: "Depinde de câte emisii de carbon punem în atmosferă, dar în prezent milioane de oameni sunt în viață care vor fi aici la sfârșitul secolului și ei vor trebui să se confrunte cu aceste schimbări uriașe, despre care vorbim."

Topirea ghețarilor reprezintă, de asemenea, un pericol pentru comunitățile din aval, existând risc de inundații. Guvernele încearcă să se pregătească pentru aceste schimbări, scrie Reuters.

China lucrează pentru a consolida rezervele de apă ale țării, iar Pakistanul instalează sisteme de avertizare timpurie privind izbucnirea inundațiilor de la lacurile glaciare.

Opinia ta contează. Comentează!