Bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2023 a fost votat în prima lectură cu 39 de voturi
Economic 27 decembrie 2022, 19:31 | 606

Consilierii municipali Chișinău se chinuie să aprobe bugetul pentru anul 2023. După două ore de dezbateri și replici caustice, proiectul a fost votat astăzi în prima lectură. Este vorba de venituri de 6,7 miliarde de lei, cheltuieli de 7,3 miliarde de lei și de deficit de 550 de milioane de lei. ”Pentru” au fost 39 de consilieri, majoritatea socialiști și comuniști. Cei de la PAS și PL au fost ”împotrivă”.

Potrivit proiectului de buget 2023, Primăria municipiului Chișinău planifică să cheltuiască în 2023 mai mult decât în acest an. Cei mai mulți bani sunt prevăzuți pentru învățământ - circa 3,8 miliarde de lei, puțin peste jumătate din toate cheltuielile programate. Pe locul doi este transportul public și întreținerea drumurilor - 115 de milioane de lei. Cheltuieli mari ar avea în anul viitor gospodăria locativ-comunală, pentru care sunt prevăzute 1,2 miliarde de lei.

Unii consilieri au trecut cu tăvălugul peste proiectul de buget propus de primarul Ion Ceban. Potrivit liberalului Ion Cebanu, ”actul reprezintă o gaură financiară pentru visteria orașului”.

ION CEBANU, consilier municipal: "Fracțiunea PL a votat împotriva acestui dezmăț financiar din mai multe motive: deficitul bugetar depășește 25% din totalul cheltuielilor, dezbateri publice mimate a proiectului de buget, în timp ce majoritatea consilierilor votau Planurile Urbanistice Zonale pe sub masă și alocații pentru trotuare mult mai mari decât investițiile pentru învățământ și sănătate. De exemplu, pentru spitale s-au alocat 40 milioane, iar pentru trotuare - 500 milioane. La fel și impozitul pentru bunurile imobiliare, case și apartamente. Acesta va crește cu 85 la sută, comparativ cu 2022."

a scris consilierul pe Facebook. Primarul Ion Ceban nu a reacționat nicicum.

Documentul urmează să fie votat și în lectura a doua. Un simplu calcul arată că deficitul bugetar ajunge la circa 550 de milioane, cu aproape jumătate mai puțin decât cifrele pentru 2022, când am avut estimat cel mai mare deficit bugetar din ultimii ani - aproape un miliard de lei.

Opinia ta contează. Comentează!