Image-Description
Lucinschi se declară curat ca lacrima în dosarul miliardului furat
Politic 28 septembrie 2019, 10:23 | 3154

Fostul președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, afirmă că învinuirile împotriva lui în dosarul miliarului furat din sistemul bancar al Republicii Moldova sunt „ilegale și lipsite de orice suport juridic”.

„Judecând după amploarea pe care a luat-o informația respectivă, am impresia că nu se caută modalitatea de întoarcere a banilor în țară, dar se caută „nume sonore” – expresia domnului Slusari. Resping orice acuzație și încă o dată declar că de la „Unibank” niciodată n-am luat și nu am votat niciun credit, n-am primit dividente, nici n-am măcar un cont bancar la această bancă. Mai mult, n-am pășit niciodată pragul instituției date”, menționează Petru Lucinschi într-o declarație remisă presei.

Fostul președinte susține că va colabora cu ancheta, iar în zilele apropiate urmează să prezinte informațiile care confirmă nevinovăția sa.

„Acțiunile respective m-au convins, încă o dată, că e vorba de atacuri orchestrate împotriva familiei mele. Acestea au început cu un dosar la comandă împotriva feciorului meu Sergiu, în România, au continuat în privința altui fecior, Chiril (cazul lui este bine-cunoscut) și iată că s-a ajuns și la persoana mea. Scopul este de a-mi denigra și a compromite imaginea. Însă, sunt convins că adevarul, mai devreme sau mai târziu, va ieși la iveală”, mai menționează Petru Lucinschi.

Amintim că, vineri, 27 septembrie, ofițerii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul fostului președinte Petru Lucinschi. Acestea s-au desfășurat în cadrul unui dosar privind frauda din sistemul bancar din Republica Moldova, unde Petru Lucinschi are statut de bănuit.

Opinia ta contează. Comentează!