Transformări majore au loc în Edineț, în cadrul proiectului „Edineț - oraș cu perspectivă de viitor”
Social 7 decembrie 2023, 20:56 | 304

Transformări majore la Edineț! Opt autobuze noi, 17 stații inteligente de așteptare a transportului public, dotate cu panou informativ, videocamere, iluminat fotovoltaic și WiFi gratuit, trei intersecții echipate cu un ansamblu de semaforizare care prevede și un sistem de undă verde pentru transportul public. Sunt doar câteva realizări în cadrul proiectului „Edineț - oraș cu perspectivă de viitor”, început în urmă cu trei ani pentru modernizarea municipiului. Uniunea Europeană a contribuit cu peste patru milioane de euro.

Pentru achitarea serviciilor de transport călătorii vor avea două opțiuni.

CONSTANTIN COJOCARU, primar de Edineț: "Estimativ, un milion de euro se duce în domeniul transport și vedeți în spate, șase autobuze și două mai în spate. Deci, opt autobuze euro șase plus. Practic, mai nou nu există. Deci, în acest milion de euro intră și spațiile de așteptare."

în contextul Strategiei de transformare digitală a Republicii Moldova pentru anii 2023-2030, a fost creat și echipat un Centru de studii multidisciplinare pentru elevi și instruire a profesorilor în domeniul digitalizării – Smart Lab.

JANIS MAZEIKS, ambasadorul Uniunii Europene, la Chișinău: "Uniunea Europeană a oferit peste patru milioane de euro, pentru a susține dezvoltarea urbană integrată a municipiului. Proiectul este implementat de primăria Edineț în parteneriat cu primăria orașului Alba Iulia."

Proiectul „Edineț – oraș cu perspectivă de viitor” este în proces de implementare în perioada 1 martie 2021 - 28 februarie 2025. Scopul este de a îmbunătăți calitatea dezvoltării urbane, serviciile publice și, în general, condițiile de trai ale cetățenilor.

Opinia ta contează. Comentează!